„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Spectacolul de interpretare corală de Ziua Eroilor, la Suceava
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, joi, 6 iunie 2019, de sărbătoarea Înălţării Domnului, pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei a avut loc spectacolul de interpretare corală şi recitări intitulat „Poezie şi cântec românesc”.
Concertul tradiţional de Ziua Eroilor, aflat la cea de-a XVIII-a ediţie la Suceava, a întrunit participarea mai multor formaţii corale de copii şi tineret din judeţ, cum ar fi Corul ASCOR, corul Parohiei „Sfântul Andrei” - Burdujeni, corul Şcolii Gimnaziale „Sfântul Ioan cel Nou”, Corul Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava etc. Ca moment deosebit în timpul spectacolului s-a remarcat evoluţia artistică vocal-instrumentală a grupurilor reunite „Bogdan-Vodă” din Rădăuţi şi „Luca Arbore” din Parohia Arbore.
Diversitatea cântecelor patriotice, acurateţea recitărilor şi costumul popular pe care l-au purtat majoritatea tinerilor artişti au fost tot atâtea prilejuri de încântare, apreciere şi bucurie pentru spectatori.



