„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sprijin pentru copiii şi bătrânii de la Hârja
Enoriaşii Parohiei „Sfântul Ioan“ din Bacău s-au gândit în preajma sărbătorilor pascale la bătrânii şi copiii din centrul rezidenţial de la Hârja. În urma unei colecte, aşezământul social al Bisericii a primit alimente pentru pregătirea meselor din cele trei zile de Paşti.
O delegaţie a Parohiei „Sfântul Ioan“ din Bacău, coordonată de pr. paroh Marius Popescu, s-a deplasat marţi, 26 aprilie 2016, la Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja, judeţul Bacău. Copiii şi bătrânii care se bucură de sprijinul Bisericii au primit alimente de bază neperisabile sau conservate. „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am ajuns şi în postul acesta la Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice de la Hârja. Începând cu Postul Crăciunului al anului trecut, Consiliul parohial a hotărât ca darurile aduse de credincioşi să fie donate copiilor şi bătrânilor aflaţi în grija Bisericii“, s-a exprimat pr. paroh Marius Popescu. Părintele Ilarion Mâţă, directorul asociaţiei de la Hârja şi inspector eparhial, a mulţumit pentru donaţii şi i-a felicitat pe toţi cei implicaţi: „Bunul Dumnezeu să răsplătească tuturor pentru jertfa făcută! Felicităm pe toţi membrii Parohiei «Sfântul Ioan» din Bacău, pentru constanţa în fapte bune şi pentru dărnicie. Apreciem că părintele paroh Marius Popescu a reuşit să canalizeze energia credincioşilor, mobilizându-i pentru a veni în sprijinul copiilor şi bătrânilor aflaţi în grija Bisericii“. Amintim că Parohia „Sfântul Ioan“ din Bacău sprijină persoanele cu posibilităţi materiale reduse, la îndemnul şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Astfel, persoanele cu posibilităţi materiale sau dornici să facă o faptă bună pregătesc pachete cu alimente de bază pentru nevoiaşii din parohie, identificaţi cu ocazia vizitelor pastorale. De anul trecut, însă, pentru că cei dornici de a sprijini activitatea social-filantropică a Bisericii s-au dovedit a fi din ce în ce mai mulţi, s-a început organizarea de colecte mai ample. Acestea sunt destinate ajutorării copiilor şi bătrânilor beneficiari ai serviciilor oferite prin intermediul Asociaţiei social-filantropice „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja.