Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Regionale Moldova Spune mi cum îi vezi pe ceilalți, ca să ți spun unde vei ajunge

Spune mi cum îi vezi pe ceilalți, ca să ți spun unde vei ajunge

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Pr. Constantin Sturzu - 25 Ian, 2018

Cazul Zaheu nu încetează, cu trecerea timpului, a mă fascina și intriga tot mai mult (v. Luca 19, 1‑10). E uimitoare această schimbare radicală a unui om extrem de corupt, trădător de credință și de neam, într‑un timp atât de scurt – cât ai lua prânzul cu Cineva. Nu a făcut Domnul acolo nici o minune, nu e consemnat că i‑ar fi spus acestui „mai‑mare al vameșilor” vreun cuvânt de mustrare sau vreo pildă care să‑l pună pe gânduri. Și, totuși, Zaheu se ridică de la masă alt om.

Ca trezit dintr‑un somn adânc, ca un ridicat din morți.

A sta la masă cu Dumnezeu era, până la întruparea Mântuitorului, o onoare rezervată doar unor drepți precum Avraam – gazda dumnezeieștilor oaspeți la stejarul din Mamvri, a celor veniți în chipul a „trei Oameni” (Facerea 18, 2). Iisus a scandalizat tot Ierihonul cu alegerea Sa: „Toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos” (Luca 19, 7). Toți murmurau, pentru că erau orbiți de imaginea lor despre Zaheu. Știau faptele acestuia, îi știau trecutul și prezentul. Aveau o opinie formată despre el care corespundea, într‑adevăr, realității, nu asta era problema. Erau atât de orbiți de această părere, încât atunci când Iisus a văzut în căpetenia vameșilor din Ierihon un om capabil să‑și schimbe viața, ei au preferat să rămână cu imaginea lor despre Zaheu, decât să accepte posibilitatea unei schimbări atât de radicale.

Gândul nostru cel bun care se întâlneștecu gândul lui Dumnezeu

De fiecare dată când văd în mine sau la alții tendința de a emite judecăți cu privire la persoana cuiva, mă cutremur. A avea o opinie proastă despre cineva, a‑l cataloga sau eticheta, a fi sigur pe tine că‑l cunoști „ca pe un cal breaz” e totuna cu a‑l ucide pe acesta: „Oricine urăște pe fratele său este ucigaș de oameni” (I Ioan 3, 14). Dar e și un gest sinucigaș, în același timp: „Cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte” (I Ioan 3, 14). Putem fi ispitiți a trage concluzii cu privire la comportamentul neadecvat, imoral sau chiar smintitor al cuiva, dar de aici până la a‑i refuza dreptul de a se schimba este cale lungă, cât de la cer la pământ. Spre deosebire de îngerii buni sau de cei căzuți (demonii), omul este ființă în devenire. Cât timp respiră pe acest pământ, oricine poate alege să‑și schimbe viața, în sens pozitiv sau negativ, cu Dumnezeu sau depărtându‑se de El. Cine suntem noi să‑i interzicem aceasta?

Mai mult decât atât, datori suntem a vedea în celălalt cea mai bună versiune a sa. Eu pot să trec pe lângă o prostituată care‑și așteaptă clienții la marginea drumului, dar o salut ca și cum ar fi cea mai evlavioasă femeie. Mă intersectez cu un bărbat beat, abia ținându‑se pe picioare, și îi vorbesc cu respect, ca unui om înțelept. Știu că am un coleg care mă „sapă” sistematic și mă bârfește oriunde are ocazia, dar îl tratez ca pe cel mai mare binefăcător al meu și ca pe un om de mare caracter. Dacă pot face asta – și pot, cu harul Domnului – și pe celălalt îl ajut, și pe mine mă folosesc. Celălalt poate să mă ia în râs. Dar e foarte probabil și să fie uimit de atitudinea mea, să se rușineze și să crească în el dorința de a se schimba în bine. În ambele situații, eu am de câștigat. Gândul meu cel bun despre celălalt se întâlnește cu gândul lui Dumnezeu despre el. Dumnezeu nu a creat nimic rău, rele sunt doar alegerile făpturii înzestrate cu libertate – om sau înger. Așadar, eu când văd ceva rău la celălalt, aleg să văd lucrarea diavolului – „răutatea cea veche”. Când văd ce este sau poate fi bun în aproapele, aleg să văd creația lui Dumnezeu. La limită, ajung chiar să‑l respect pe celălalt ca pe un sfânt, căci Cel ce l‑a creat pe el este „Unul Sfânt”.

Iată încă o cale de a‑mi schimba relația cu aproapele, de a‑l ajuta pe acesta să (re)devină conștient de cât de minunat l‑a creat pe el Domnul și de demnitatea împărătească la care‑l cheamă. Iată și o cale de a mă plasa pe mine alături de Dumnezeu. Pentru că nu pot vedea nimic bun în altul, decât dacă îmbrățișez perspectiva lui Dumnezeu – locul din care El scrutează adâncul omului.

Prin comunitățile creștine, cu atât mai mult în societatea românească, azi este o inflație de păreri proaste a unora despre alții. Cu tone de argumente și dovezi, bineînțeles. Pare o utopie ceea ce ne propune Hristos, anume să încetăm să vedem răutatea cuiva și să încercăm a vedea, cu dragoste, ceea ce ar fi de dorit să devină acesta. Acum două mii de ani, contrar opiniei publice de atunci, Iisus a văzut în Zaheu, în atâția vameși sau prostituate, nu condamnați la un loc în iad, ci potențiali candidați la a intra în „Împărăția lui Dumnezeu” (cf. Matei 21, 31). Nu contează, așadar, cum ne văd alții pe noi. Pentru a intra în Împărăție important e cum îi vedem noi pe alții. Unde‑i plasăm pe ei, acolo vom fi și noi.