Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Strategia de lucru privind pastoraţia tinerilor în Arhiepiscopia Iaşilor

Strategia de lucru privind pastoraţia tinerilor în Arhiepiscopia Iaşilor

Data: 09 Octombrie 2015

În şedinţa Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, s-au aprobat, în data de 7 octombrie 2015, obiectivele strategice, viziunea şi misiunea Departamentului de Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală.
Viziunea cuprinde formarea unei generaţii duhovniceşti de tineri, mădulare vii în Trupul lui Hristos. Misiunea departamentului este aceea de a forma o generaţie duhovnicească de tineri prin sprijinirea preoţilor în lucrarea de îmbisericire a tinerilor, pentru cunoaşterea, trăirea şi mărturisirea credinţei ortodoxe. În ceea ce priveşte valorile, acestea sunt credinţa în Dumnezeu, familia, iubirea de ţară şi de neam, educaţia şi cultura, sănătatea, iubirea de frumos şi libertatea.
Pentru a-şi îndeplini viziunea, Departamentul de Misiune pentru Tineret va construi în următorii trei ani o echipă funcţională de lucrători care va face cunoscute şi mărturisite prin acţiuni concrete valorile noastre tinerilor din Arhiepiscopia Iaşilor.
Anul acesta, în luna februarie, s-a format o echipă de 12 preoţi, Consiliul preoţilor dedicaţi lucrării cu tinerii, din cele trei judeţe ale arhiepiscopiei noastre, care se întâlnesc periodic şi lucrează pe 3 direcţii: evenimente, formare şi comunicare.
Totodată, a luat fiinţă Consiliul tinerilor din Arhiepiscopia Iaşilor, alcătuit din 9 tineri din cele trei judeţe ale eparhiei: Iaşi, Neamţ şi Botoşani. La aceştia, se adaugă asociaţiile de profil (ASCOR Iaşi şi filialele ATOR) cu voluntarii lor şi preoţii care lucrează cu tinerii în parohii.
Pentru a facilita comunicarea în cadrul reţelei de lucrători de tineret ai Arhiepiscopiei şi relaţia acestora cu publicul, s-au pus bazele unui site: TOR (tineretulortodoxroman.ro), după cum aflăm de la părintele inspector protos. Nicodim Petre, coordonatorul Departamentului de Misiune pentru Tineret.