Studentul ieşean - încotro? Sunt/devin ceea ce-mi doresc

Ce îmi doresc să devin? Şi apoi, ce fac în fiecare zi pentru a deveni ceea ce îmi doresc, pentru a deveni ceea ce visez, ceea ce cred că m-ar împlini ca om? Dar ştiu eu ce vreau să devin, ce este potrivit pentru mine? Şi dacă ştiu, am eu voinţa necesară pentru a mă pregăti, pentru a face în fiecare zi ceea ce este necesar pentru a reuşi? Ştim despre Al Pacino, considerat de cineaşti, cel mai mare actor al timpurilor noastre, că pentru a duce rolul la perfecţiune îl repeta de zeci de ori, juca până simţea că l-a dus la desăvârşire. Nu de puţine ori, epuizat, a leşinat pe scenă la repetiţii.

Tinerii studenţi din ASCOR Iaşi pregătesc o întâlnire în urma căreia speră să afle răspunsuri la întrebarea: Studentul ieşean - încotro? Chiar aşa: încotro? Grea întrebare! Avem toate datele în ecuaţie pentru a putea decide, pentru a putea alege, încotro?

***

Ieri am fost invitat la căpătâiul unui muribund. A dorit, la final de viaţă, să se împace cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu sine însuşi.

- Părinte, nu am fost un om al Bisericii. Am încercat toată viaţa să fiu corect, să nu iau ceea ce nu este al meu, am încercat să nu fac rău nimănui. Părinte, chiar dacă am mers foarte rar la biserică, totuşi, eu am crezut întotdeauna în Dumnezeu. Acum, simt că zilele se termină. Am 70 de ani şi simt că e gata. Eu am fost un om al cifrelor şi al tehnicii. La mine lucrurile au fost clare şi vreau să fie clare şi acum, la plecare. Vreau să închei, ca să spun aşa, „tehnic“ şi viaţa aceasta. Să-mi spuneţi ce trebuie să fac pentru suflet?

- Este de folos, acum, o spovedanie. De când nu v-aţi mai mărturisit greşalele înaintea lui Dumnezeu?

- Părinte, de mult timp. Am fost la spovedit de dragul copilului, pe când era el la şcoală. Am postit împreună şi ne-am spovedit împreună şi ne-am împărtăşit împreună. Sunt câteva zeci de ani de atunci.

Am stat de vorbă cu domnul acesta, un om foarte sincer, despre viaţă, despre oameni, despre Dumnezeu. Despre moarte nu am vorbit, pentru că nu există moarte. Omul nu moare niciodată. Îşi lasă trupul cum ai lăsa o haină şi merge mai departe. Înţelegea ce-i spun. Imobilizat la pat şi suferind, aproba din cap şi din priviri ceea ce auzea.

- Dar soţia este credincioasă, am întrebat eu, după câteva clipe de linişte?

- Da părinte. Este credincioasă. Nu lipseşte niciodată de la biserică, posteşte, se roagă. Părinte să ştiţi că eu o condamn acum, că nu ne-a tras de mânecă şi pe noi, pe mine şi pe copii, să ne apropiem şi noi de Dumnezeu. Era de datoria ei ca mamă şi ca soţie să ne împingă spre Biserică, să înţelegem şi noi ce e cu viaţa asta.

- Păi, poate v-a chemat, dar aţi refuzat-o, o dată, de două ori, de zece ori, şi ea săraca a renunţat să vă mai bată la cap.

- Nu, nu…! Trebuia să insiste. Mai ales pentru copii. Ce ştie un copil de 5-6-7 ani? El învaţă ceea ce-l înveţi. I-L oferi pe Dumnezeu… se va descurca apoi toată viaţa, va şti cum să trăiască, va şti că viaţa aceasta se încheie… Uitaţi-vă acum la mine. Ce pot să mai fac!? Eu acum încerc să micşorez distanţa pe care o am faţă de Dumnezeu, vreau să o reduc, pe cât îmi stă în putere, tot ceea ce am făcut rău în viaţa mea, să ameliorez cât se poate relaţia mea cu Cerul.

- Iertaţi-o şi pe soţie şi pe toţi căci şi pe noi ne iartă Dumnezeu.

- Iert părinte.

- Nădăjduim să fie bine aşa cum a fost şi cu tâlharul de pe cruce care, în ultima clipă, L-a recunoscut şi L-a mărturisit pe Dumnezeu.

- Am credinţa că pentru sinceritatea şi bărbăţia lui, Dumnezeu îl va milui pe acest creştin.

***

Să reuşeşti să ştii la vârsta tinereţii care este sensul vieţii este un mare dar şi o mare binecuvântare. Cel ce află de tânăr răspunsul la întrebarea: încotro? se bucură de timpuriu de o corectă abordare a vieţii. Depăşeşte confuzia, conflictele interioare, tulburarea, nu pierde timpul şi energia în „investiţii neprofitabile pe termen lung“. În societatea în care trăim se promovează satisfacţia imediată, rezultatul şi profitul rapid. Omul, spune teologul Gheorghios Mantzaridis, are nevoie de confirmări de sine, de autoconfirmări. Îşi sporeşte activităţile, mobilitatea, pentru a-şi confirma existenţa. Îşi schimbă profesia pentru a încerca noi experienţe, îşi abandonează familia pentru carieră sau pentru a încerca legături noi, călătoreşte în cele mai exotice locuri ale Terrei pentru a cunoaşte, pentru a experimenta, pentru a-şi umple golul ce există înlăuntrul lui. Cu toate acestea, nu găseşte nicăieri sens vieţii şi nu află pacea cea adâncă. Societatea propune experienţe şi face oferte „la modă“. Dar omul doar prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi unirea cu El se eliberează de nelinişti, de frică, de lipsa de sens, de angoase şi se împlineşte ca persoană.

Auzim adesea oamenii din jurul nostru exprimându-şi dorinţa de echilibru politic, social, economic sau de libertate politică, economică, socială… Adevărata libertate, însă, este libertatea duhovnicească, adevăratul echilibru şi adevărata libertate o aflăm în Duhul Sfânt. Încotro dar? Devin ceea ce îmi doresc. Dar ce îmi doresc? Există oameni care au reuşit în plan social, au înregistrat succese în plan ştiinţific, artistic, economic, dar, au eşuat în înţelegerea profundă a vieţii şi în aflarea sensului ei. Şi libertatea, şi echilibrul, şi succesul lumii acesteia trec odată cu lumea aceasta. Cum aflăm echilibrul între responsabilităţile pentru cele din lumea aceasta şi responsabilitatea pentru nemurirea noastră, pentru darul vieţii ce începe aici şi nu se mai termină niciodată?

Poate vom afla răspunsul de la tinerii ieşeni care vor dezbate tema aceasta în cadrul întâlnirii: Studentul ieşean - încotro? În definitiv, cu toţii suntem studenţi.