„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Tabără de artă fotografică „Căutându-l pe Eminescu”, ediţia a IV-a
Fotografi din mai multe judeţe ale ţării vor fi prezenţi în perioada 25-28 iulie 2019 la Ipoteşti, pentru a participa la Tabăra de artă fotografică „Căutându-l pe Eminescu”. Aceasta este organizată de către Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Botoşani. Scopul atelierelor este de a acumula un material fotografic inspirat din viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, având ca principală sursă de explorare fotografică satul Ipoteşti şi alte locuri de care se leagă numele Eminescu, reflectate în opera sa. Atelierele de fotografie vor fi coordonate de Marius Cinteză, fotograf profesionist, după cum a menţionat Relu Oneaga, maestru sunet-lumini la Memorialul Ipoteşti. La ediţia din acest an şi-au anunţat participarea fotografi din Botoşani, Iaşi, Bacău şi Vaslui. Cele mai inspirate fotografii se vor regăsi atât în catalogul ediţiei, precum şi într-o expoziţie itinerantă organizată la Memorialul Ipoteşti şi la cluburile foto participante la proiect.