„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Tabăra de vară „Bucurie în Dumeni“
Organizarea acestei tabere la Dumeni a venit la iniţiativa părintelui Nicodim Petre, cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului nostru Mitropolit Teofan, în urma unei discuţii avute cu ocazia Sfintei Liturghii arhiereşti din 6 martie anul curent săvârşite la biserica din parohia noastră. Încurajaţi dinafară şi cu dorinţă de a organiza ceva frumos pentru tineri, dinlăuntru lucrul s-a înfăptuit.
Participanţii, cu vârstele între 8 şi 20 de ani, au fost în majoritate din Dumeni, dar am avut invitaţi şi din Cracalia, Grivniţa, Slobozia, Vorniceni şi Dorohoi.
La Sfânta Liturghie din ziua a doua a taberei, răspunsurile la strană au fost date de cei 11 voluntari ATOR Iaşi şi Paşcani, ajutaţi şi de tinerii din parohie.
Atelierele s-au desfăşurat în curtea bisericii, la umbra teilor falnici, a nucilor şi castanilor umbroşi, dar şi în biserică şi în sălile de clasă şi pe terenul de sport al şcolii din vecinătate.
Un impact deosebit l-a avut prezenţa în mijlocul tinerilor a doi reprezentanţi ai Asociaţiei IHTIS, cu sediul în parohia noastră. Cei care au dorit au participat la o acţiune inedită pentru ei: s-au aşezat pentru un minut într-un scaun cu rotile, apoi au consemnat într-un caiet ceea ce au simţit în acel moment. Alexandra, o fetiţă de 12 anişori, imobilizată în scaun cu rotile, i-a învăţat pe copii cum să lucreze în tehnica origami.
Înainte de masa de prânz a avut loc un concurs de poezie la care s-au împărţit premii. Tirul cu arcul, muzica, educaţia sanitară şi spiritualitatea, sportul i-au ţinut atenţi şi preocupaţi permanent pe tineri, iar la focul de tabără mult aşteptat din seara celei de a 3-a zi ce s-a desfăşurat pe un platou de pe cel mai înalt deal al satului, pe „Chisc“, sufletele şi lumina din priviri s-au deschis şi mai mult. Acolo s-a încins o horă cu 120 de suflete îmbrăţişate în speranţa unei comuniuni ce va rezista în timp şi în necazurile vieţii. Tot aici s-au cântat cele mai frumoase cântece care au fost învăţate cu voluntarii. Tot acolo, la înălţime, s-au spovedit cei care au dorit să se împărtăşească la Sfânta Liturghie.
În ziua a IV-a am participat, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru aceste zile de vis, la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi din Cercul pastoral-misionar Dumeni. Răspunsurile au fost date de copii.
După servirea mesei de prânz a urmat şi spectacolul, cântecul, poezia, piesa de teatru creştin şi colajul de fotografii din timpul însoritelor şi plinelor de veselie zile petrecute în atmosfera „Bucurie la Dumeni“.
Mulţi copii mi-au mărturisit că nu au trăit niciodată asemenea clipe de bucurie şi înălţare sufletească şi doresc ca aceasta să nu fie doar prima şi singura ediţie, ci să urmeze şi altele.
Mulţumim din suflet voluntarilor ATOR care au fost extraordinari, cu o energie nebănuită, precum şi echipei care s-a ocupat cu „slujirea la mese“ în scopul bunei desfăşurări a acestei minunate tabere. Şi… slavă lui Dumnezeu pentru toate!
(Pr. Maricel Ostafie, Parohia Dumeni)