„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Tabăra de vară „Minte, trup şi suflet“
În perioada 10-15 iulie 2017, s-a desfăşurat cea de-a III-a ediţie a Taberei de vară „Minte, trup şi suflet“, organizată de către Şcoala Gimnazială „Alexandru Ceuşianu“ din Reghin, proiect educaţional aflat în calendarul activităţilor educative regionale pentru anul 2017.
Coordonatorii proiectului au fost prof. Bîclea Codruţa, Roşca Mihaela, Mircea Delia, Kellner Codruţa, pr. prof. dr. insp Chiorean Claudiu.
La acest proiect au participat 50 cadre didactice, 110 elevi între 4 şi 13 ani şi 20 voluntari între 14 şi 20 ani (elevi şi studenţi). Gazda acestui eveniment a fost Şcoala Gimnazială „Alexandru Ceuşianu“, reprezentată prin dl director profesor Timuş Jan şi dl director adjunct profesor Denes Iozsef.
S-au încheiat parteneriate de colaborare cu 6 instituţii de învăţământ din oraş - Liceul Tehnologic „Petru Maior“, Şcoala Gimnazială „Florea Bogdan“, Liceul Tehnologic „Ioan Bojor“, Şcoala Gimnazială Nr. 4, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 5, 10 instituţii de învăţământ din judeţul Mureş: Ruşii Munţi, Ideciu de Jos, Răstoliţa, Deda, Brâncoveneşti, Batoş, Solovăstru, Ibăneşti, Fărăgău, Crăieşti, instituţii de învăţământ din 6 judeţe - Bistriţa, Iaşi, Suceava, Cluj, Vaslui, Sibiu. Distribuţia profesorilor coordonatori pe ateliere a fost următoarea: „Mâini dibace“ (Varga Ana-Maria, Kellner Codruţa, Enache Maria, Toncean Anca, Chibulcutean Dorina, Harpa Laura, Dandu Melania), „Cântec, joc şi voie bună!“ (Ungur Sorina, Grama Florina şi Mărginean Simona), „Jurnaliştii“ (Friciu Daniela, Molnar Monica, Mărginean Emilian, Molinari Delia, Pereş Kinga, Alexa Cristiana, Horga Caterina, Feldrihan Simona, Dima Codruţa), „Artă culinară“ - Gustare (Mircea Delia, Roşca Mihaela, Suciu Ioana, Cocean Olimpia, Kislaki Eunica, Gabor Ioana, Baciu Elena, Salati Cristina), Desert (Grama Ramona, Oltean Teodora, Gyori Camelia, Graur Maria, Chirteş Mihaela, Movilă Mihaela, Ormenişan Axineta, Lircă Ioana), „Exploratorii“ (Marin Marinela, Bîrsan Ioan, Horobeţ Fulvia (Şcoala „Elena Cuza“ Iaşi), Popovici Marius, Atănăsoaie Gabriela, Paşca Sorina), „Prichindeii pricepuţi“ (Moldovean Alina şi Şerban Ionela), „Promovare imagine şi mass-media“ (Chiorean Claudiu, Jan Timuş, Deneş Iozsef, Bîclea Codruţa, Chelariu Paula şi Pop Monica).
Acest admirabil proiect, aflat anul acesta la cea de-a treia ediţie, este un vlăstar al proiectului naţional al taberei de vară „Icoana, colţ de rai“, condus zece ani consecutiv de către inimoasa profesoară Daniela Friciu, care i-a dat viaţă şi s-a preocupat de exemplara lui desfăşurare.
Fiecare atelier oferă copiilor participanţi numeroase variante de a se educa prin joc şi relaxare, foarte bine coordonate de profesorii îndrumători. Imaginaţia, creativitatea, relaţionarea, exersarea abilităţilor practice, bucuria de a petrece timpul de vacanţă într-o manieră plăcută, instructivă şi destinsă sunt ingredientele reţetei de succes pe care le asigură această tabără.
Şcoala Gimnazială „Elena Cuza“ Iaşi este un partener tradiţional al proiectelor realizate de către Şcoala Gimnazială „Alexandru Ceuşianu“ Reghin. Frumoasa colaborare a debutat în anul 2005, cu proiectele interjudeţene: „Îngeri în primăvară“, coordonat de prof. Fulvia Horobeţ, şi proiectul „Micul apostol“, coordonat de prof. Daniela Friciu. Prietenia dintre cele două instituţii şcolare s-a dezvoltat de la an la an şi a coagulat mulţi parteneri valoroşi care contribuie la promovarea imaginii celor două şcoli în comunităţile de care aparţin acestea. Dintre parteneri menţionăm: Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Asociaţia PRORELIS, Casa de Cultură a Tineretului „George Enescu“ Reghin, Primăria şi Consiliul Local Reghin, Parohia Ortodoxă Română Iernuţeni - Reghin, Parohia „Sfânta Treime“ Iaşi.