„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Tabăra din Pridvorul satelor Rădeni (Neamţ), Comarna, Mirosloveşti şi Moşna (Iaşi)
Toate încep bine când spui „Doamne ajută” şi, mai ales, când nu îţi propui nimic altceva decât să îi bucuri pe cei din jurul tău. Noi, animatorii din „Tabăra din Pridvorul Satului”, l-am lăsat deoparte pe „nu pot” şi am pornit, împreună, să fabricăm vacanţe pentru copiii şi tinerii din Rădeni (judeţul Neamţ), Comarna, Mirosloveşti şi Moşna (judeţul Iaşi).
În perioada 1-4 iulie 2017 a avut loc prima ediţie a „Taberei din pridvorul satului” în satul Rădeni, judeţul Neamţ. Echipa de animatori, alături de părintele paroh, sprijiniţi de profesori şi de întreaga comunitate, a desfăşurat ateliere de creativitate, muzică, dans şi jocuri. Copiii au avut parte de momente frumoase, formând prietenii noi şi întărindu-le pe cele vechi, prilej atât de a-L simţi şi trăi pe Hristos, cât şi de a închega comunitatea din sat.
La Comarna, în prima zi, soarele ne-a zâmbit constant, îndemnându-ne să dăm ce avem mai bun. Am avut parte, ca în toate taberele, de o sesiune de cunoaştere cu animatorul, în care copiii şi-au folosit energia la maximum pentru a lua parte la jocurile propuse de animatori, ateliere, jocuri olimpice, discuţii cu animatorul pornind de la pilde, iar seara, cei mici au fost fascinaţi de focul de tabără. În aer se simţea mirosul cald al focului mocnind, spiritul prieteniei şi al iubirii, acompaniate de acordurile chitarei şi de vocile cristaline ale copiilor. Sperăm că zilele petrecute împreună au avut impact în viaţa copiilor şi că am reuşit să le apropiem sufletele frumoase de Dumnezeu şi de Biserică, întărindu-le, totodată, relaţia cu părintele paroh.
În aceeaşi perioadă, alţi 8 dintre noi ne-am întâlnit în satul Mirosloveşti, judeţul Iaşi. „Tabăra aceasta, pentru mine, a fost una specială. Am aşteptat-o cu nerăbdare deoarece a fost prima din această vară. La începutul taberei m-a pus pe gânduri faptul că toţi din echipă eram adolescenţi fără prea multă experienţă, însă am îmbinat forţele proprii cu rugăciunea, veselia copiilor şi încurajările părintelui paroh şi suntem mulţumiţi de ceea ce a ieşit, ne simţim câştigaţi”, ne-a mărturisit Irina Zaiţ, voluntară în Tabăra din Pridvorul Satului Mirosloveşti.
În Tabăra din Pridvorul Satului Moşna, animatorii proiectului au luat în echipă şi tineri din sat, dându-le responsabilităţi pentru a-i învăţa cum să îl sprijine de acum încolo pe preotul paroh în lucrarea sa. Cristina Cozma, una dintre tinerele ajutoare, ne-a povestit: „Trei zile mi-au fost de ajuns ca să privesc viaţa din altă perspectivă. Cei 14 voluntari ai taberei şi-au pus toată încrederea în noi şi ne-au dat în primire mici grupuri de copii, pentru a-i coordona. Pentru mine, sincer, acesta a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în această tabără, faptul că am făcut parte din echipă. Am învăţat că fiecare dintre noi suntem unici prin felul nostru de a fi, acum ştiu ce înseamnă încrederea, comunicarea şi, cel mai important pentru mine, am învăţat ce înseamnă lucrul împreună, pentru că simt că tot ce am reuşit în această tabără a fost datorită faptului că am fost o echipă, am colaborat unul cu altul şi ne-am sprijinit reciproc. Am văzut în jurul meu oameni dedicaţi, care au dat tot ce au avut mai bun pentru ca noi, participanţii, să fim fericiţi şi să învăţăm”.
Noi, animatorii, am încercat să dăm totul ca să primim totul. Din tabere am învăţat până acum trei lucruri esenţiale: primul - orice e făcut spre slava lui Dumnezeu are roade bune, al doilea - atitudinea permanent pozitivă atrage frumosul, iar al treilea - supărarea este contagioasă şi se înrăutăţeşte mereu, de aceea este bine să o înlăturăm cât putem de repede. Bucuria de a fi animatori în tabără ne face să nu simţim timpul petrecut acolo ca pe o muncă. În calitate de voluntari, dăruim ceea ce suntem, dar avem şi multe de învăţat. Important este să păstrăm în gând faptul că, indiferent unde ajungem, în ce parohie, oraş sau sat, indiferent cu cine colaborăm, suntem o familie, iar casa lui Dumnezeu, Biserica, este locul cel mai încăpător pentru toţi.
Suntem împreună pentru tineri! (Iustina Timofte, Mihaela Andreea Gimiga, Irina Zaiţ, Andra Ioana Aniţoaie - ATOR Iaşi)