„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Tabăra din pridvorul satului“ la Tătăruşi
Nici bine nu s-a terminat şcoala, că voluntarii proiectului „Tabăra din pridvorul satului” au şi început treaba. Prima destinaţie din cele 42 din acest an a fost în Parohia „Sfântul Nicolae”, satul Tătăruşi, judeţul Iaşi. Acolo, părintele Petru Ursachi a încheiat un parteneriat cu şcoala din Tătăruşi şi, împreună cu Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor şi cu sprijinul Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) Iaşi, a organizat prima ediţie a „Taberei din pridvorul satului” din această localitate.
Cei 55 de tineri din parohia părintelui Petru Ursachi au început vacanţa de vară, fiind primii beneficiari din anul 2018 ai proiectului de tabere implementat în parohiile rurale din judeţele Iaşi, Neamţ şi Botoşani. Atelierele, rugăciunile, orele de cunoaştere şi comunicare petrecute cu animatorii, jocurile olimpice şi „vânătoarea de comori” i-au făcut pe tineri să iasă, măcar pentru trei zile, din rutina zilnică, făcând exerciţii de autodepăşire şi cunoaştere. Activităţile taberei au venit în ajutorul tinerilor, care au primit de la animatorii noştri un impuls de care aveau nevoie. Experienţa autentică şi profundă găsită în tabăra de la Tătăruşi i-a făcut pe tineri să spargă graniţele nefireşti dintre ei marcate de stereotipuri, accentuând valoarea întâlnirii şi a comuniunii între locuitorii aceluiaşi sat.
Biserica vede în tineri un potenţial imens şi atenţia acordată lor este un fapt natural, o datorie morală. Noi, voluntarii proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, ne preocupăm de educaţia tinerilor pe care îi întâlnim şi le împărtăşim ideile noastre, având ca scop o finalitate ce stă sub semnul firescului şi a normalităţii - apropierea de Hristos şi comuniunea între tineri. De multe ori, gândindu-ne la ce va urma şi realizând planuri de viitor pentru tineri, se întâmplă să uităm să ne interesăm de prezentul lor, lăsându-i pradă societăţii. Luând contact cu fermentul unei neîncrederi generalizate, aceştia, adeseori, se plafonează. În acest sens, putem spune că beneficiarii taberelor organizate de Arhiepiscopia Iaşilor nu sunt simple prezenţe pe care ni le dorim în Biserică, ci sunt, mai înainte de toate, destinatarii iubirii organizatorilor din sat şi a celor peste 100 de voluntari ai proiectului nostru.
„Tabăra din pridvorul satului” nu îşi doreşte doar să întindă pentru câteva zile o mână de ajutor tânărului şi preotului de la ţară, ci vrea să schimbe concepţii, idei, să dea impulsul de care beneficiarii au nevoie pentru a merge mai departe, cu capul sus, în această viaţă şi lucrare a Bisericii.
Noi, cei din Biserică, trebuie să înţelegem că această lucrare a lui Dumnezeu pentru tineri, pentru fiecare tânăr în parte, nu se face din oficiu, la întâmplare, ci într-un anumit context pregătit, gândit, individualizat. „Tabăra din pridvorul satului” tocmai acest lucru doreşte să îl facă: creează contextul în care tinerii de la sate sunt aduşi aproape de preotul paroh şi, cu ajutorul voluntarilor, întregul grup trece prin experienţe care fac pe fiecare în parte să se descopere pe sine, să se modeleze unul pe celălalt. Pentru a crea aceste contexte, este nevoie nu doar de dragoste şi bunăvoinţă, ci şi de resurse materiale. Cu ajutorul lui Dumnezeu, tabăra din Tătăruşi (asemenea următoarelor două tabere din proiect) a fost susţinută financiar de domnul Octavian Năstase din Emiratele Arabe, căruia îi mulţumim că face posibilă implimentarea acestor experienţe frumoase pentru copiii din mediul rural.