„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Tabără gratuită pentru elevii Seminarului din Dorohoi
În perioada 17-21 iulie 2017, 17 elevi şi eleve de la cele două profile ale Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob“ din Dorohoi (Teologie pastorală şi Filologie bilingv engleză) au beneficiat de o tabără gratuită la Mănăstirea Vorona.
Tabăra a fost posibilă cu sprijinul fundaţiei „Friendship and Aid to Eastern Europe“ din Marea Britanie, condusă de părintele Franscisc, reprezentată în România de către dl Brian Douglas, un vechi prieten al seminarului dorohoian, care a mai oferit şi în anii trecuţi tabere gratuite elevilor noştri la Vama şi Ciocăneşti, precum şi diverse ajutoare, constând în alimente pentru cantina seminarului.
„Atât eu, cât şi copiii am învăţat foarte multe despre munca grea a surorilor la mănăstire, inclusiv despre activităţile cu animalele în gospodăria anexă şi cu lucrul la culturile din câmp, precum şi la ferma piscicolă a mănăstirii. Copiii s-au comportat bine, iar surorile de la mănăstire au fost încântate de prezenţa lor. Mâncarea făcută de măicuţe a fost minunată şi pe gustul copiilor. Anul viitor vreau să mai fac o vacanţă pentru copii la Vorona, fiind un loc atât de paşnic şi sfânt. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul şi pentru copiii care au făcut în realitate această vacanţă un succes, împreună cu bunătatea surorilor de la Vorona“, a spus Brian Douglas.
Copiii s-au bucurat de ospitalitatea maicilor de la această străveche şi frumoasă mănăstire din ţinuturile moldave. În timpul zilei au participat la slujbele din bisericile mănăstirii, s-au plimbat pe malul frumosului lac din apropiere, au avut drumeţii în pădure, au vizitat muzeul din Vorona, Centrul de informare turistică, Centrul Cultural Vorona, unde s-au bucurat de o primire caldă şi au vizionat un scurtmetraj despre istoria, cultura şi activitatea din zonă.
Au vizitat Mănăstirea Sihăstria Voronei, Schitul Oneaga, au avut multe activităţi sportive pe zona de iarbă şi pe dealul de lângă mănăstire, activităţi ce au inclus curse de fugă cu sacul, jocuri cu mingea, badminton şi tenis, dar şi un picnic.
De asemenea, au fost organizate în salonul mănăstirii workshopuri, susţinute de comisarul Ionuţ Epureanu, alături de colega lui, Simona Viteazu, de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava, vechi colaboratori ai lui Brian Douglas.
Temele abordate au inclus violenţa în familie, alcoolismul, abuzul de droguri, prietenii şi relaţiile sigure, precum şi utilizarea sigură a internetului. În cadrul discuţiilor, copiilor le-au fost adresate întrebări pe marginea temelor, fiind recompensaţi cu premii din partea organizatorilor.
Din partea seminarului, însoţitor al copiilor a fost Octav Rusu, angajat al instituţiei. Acesta a descoperit în cimitirul mănăstirii mormântul părintelui ieromonah Vasile Mihăilescu - fost profesor la Seminarul Teologic din Dorohoi în perioada interbelică a secolului trecut.
Transportul a fost asigurat de Mihai Ungureanu, angajat al seminarului, cu microbuzul din dotarea şcolii, oferit în urmă cu doi ani de Guvernul României.
Aducem prinos de mulţumire maicii Teofana Scântei, stareţa Mănăstirii Vorona, maicii Serafima şi celorlate maici ale mănăstirii care au trudit pentru copiii noştri, ostenitorilor de la Centrul Cultural Vorona, lui Brian Douglas, reprezentanţilor IPJ Suceava şi tuturor celorlalţi truditori care au oferit copiilor de la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob“ câteva zile frumoase de voioşie, prietenie şi bucurie.