„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Tabăra „Voioşeii din Şendreni“ la a II-a ediţie
În perioada 18-21 august s-a desfăşurat în Parohia Şendreni a doua ediţie a taberei de zi „Voioşeii din Şendreni“.
Au participat peste 70 de tineri din localitate. Activitatea a fost organizată de parohie, cu sprijinul tinerilor voluntari din ATOR, filialele Iaşi, Hârlău şi Belceşti. Au avut loc sesiuni de cunoaştere, de relaţionare, jocuri, activităţi sportive.
Între atelierele desfăşurate s-au numărat cele de pictură, cusut, de gătit, teatru, dans, folk. Cum era şi firesc nu a lipsit rugăciunea. În fiecare dimineaţă tinerii au participat la Sfânta Liturghie săvârşită în biserica parohială, unde au dat răspunsurile la strană. În timpul zilei au săvârşit împreună Paraclisul Maicii Domnului, iar la încheierea zilei, rugăciunile de seară.
Au avut, de asemenea, diverse probe cuprinse în aşa- numitul Şendreni Bound, la capătul cărora au descoperit o „comoară“ cu daruri pentru fiecare dintre ei.
O bucurie a fost focul de tabără de pe dealul de deasupra satului, unde tinerii au cântat, au dansat şi au gustat din bucatele pregătite de câţiva credincioşi darnici.
Duminică, după Sfânta Liturghie, s-au rostit concluziile, s-a vizionat un film cu imagini din timpul taberei, oferindu-se diplome.


