În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. Iar Marta se
Taina Sfântului Maslu la Metocul Valea Budului
În seara zilei de 16 martie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Taina Sfântului Maslu la Metocul chiriarhal „Acoperământul Maicii Domnului" de la Valea Budului. Cu acest prilej, ierarhul locului a rostit rugăciuni de dezlegare, de binecuvântare şi de vindecarea neputinţelor trupeşti şi sufleteşti. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre bucuria de a se întâlni în rugăciune cu credincioşii: „Aceste pelerinaje sunt făcute cu o puternică motivaţie, nu doar cu un scop. Altfel, riscăm să nu-L descoperim pe Hristos. Doar aşa poţi să te recunoşti în semnele dragostei cu care Dumnezeu îţi bornează drumul către împărăţia Sa". Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe cei prezenţi să continue osteneala postului, evidenţiind foloasele duhovniceşti pe care creştinul le poate dobândi participând în această perioadă la slujbele Bisericii.



.jpg)