„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Telefonul Vieţii - avortul nu este o soluţie!
Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor lansează cu ocazia Lunii pentru viaţă 2016 serviciul de telefonie cu apelare gratuită Telefonul Vieţii: 0800.800.116, destinat tuturor femeilor însărcinate aflate în dificultate şi care se confruntă cu obstacole în păstrarea sarcinii.
Telefonul Vieţii poate fi apelat în mod gratuit, din orice reţea de telefonie fixă şi mobilă, de pe raza judeţelor Iaşi, Botoşani, Neamţ, Suceava, Vaslui, Bacău, Cluj, Galaţi, Timiş şi din capitala ţării, Bucureşti.
La căpătul firului se află 24 din 24 de ore angajaţii Departamentului Pro Vita, gata să ofere consiliere, orientare şi sprijin concret pentru orice femeie care are dubii cu privire la păstrarea sarcinii. „Acest instrument misionar are menirea de a veni în întâmpinarea femeilor şi a familiilor care au o sarcină neaşteptată şi consideră că avortul ar fi o soluţie. Echipa Departamentului Pro Vita este oricând gata să răspundă tuturor întrebărilor, nedumeririlor şi, totodată, să ofere ajutor concret în scopul păstrării vieţii copiilor. Orice femeie însărcinată aflată în dificultate poate apela gratuit acest număr: 0800.800.116 şi va găsi cu siguranţă înţelegere şi ajutor“, a spus părintele Radu Brînză, coordonator al Departamentului Pro Vita.
Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor dezvoltă din anul 2012 activităţi şi proiecte având ca misiune salvarea, protejarea şi cultivarea vieţii. Mai multe detalii despre activitatea Departamentului Pro Vita găsiţi pe www.provitaiasi.ro sau pe www.facebook.com/Pro Vita Iasi.