„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
Tineri din Sascut implicaţi în dezvoltarea comunităţii
În zilele de 13-14 martie 2018, în Capela „Sfântul Apostol Iacob" a Liceului Tehnologic „J. M. Elias" din Sascut, a avut loc o activitate în cadrul proiectului educaţional „Tineri activi pentru Bacău şi Sascut".
Aceasta s-a desfăşurat în colaborare cu Protoieria Sascut şi cu Asociaţia Romanian Youth Movement for Democracy. Au participat tineri şi liceeni sascuteni, care, împreună cu reprezentanţii instituţiilor din comunitate, au dezbătut teme de interes general pentru tinerii din comuna Sascut.
S-au abordat diferite probleme întâlnite în localitatea Sascut şi s-a încercat să se răspundă la întrebările tinerilor. O importanţă majoră au acordat cei prezenţi vieţii active în comunitatea lor şi stopării migraţiei. Tinerii au arătat un real interes pentru educaţie, pentru sănătate, pentru religie şi pentru problemele sociale ale comunităţii.


