„Zis-a Domnul: Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată,
Training „Preotul şi tinerii“ la Protopopiatul 2 Iaşi
Peste 20 de preoţi, dintre care 18 din Protopopiatul 2 Iaşi, au participat la trainingul Preotul şi tinerii, care a fost ţinut de Cristian Neguţ în perioada 22-24 noiembrie la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi.
Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, prin Sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, sector coordonat de părintele Nicodim Petre, trainingul Preotul şi tinerii a reprezentat pentru participanţi o introducere necesară unei activităţi cu tinerii bazate pe o mai bună înţelegere a lor, pe dobândirea abilităţilor de comunicare corectă şi pe interactivitate.
Valoarea întregului training a reprezentat-o însuşi prezenţa celui care l-a susţinut – a fost un curs nu numai din punct de vedere informaţional, ci mai ales formativ, în adevăratul sens al cuvântului! Am avut posibilitatea să analizăm o prezentare la standarde internaţionale şi, în mod discret, am fost invitaţi să ne analizăm pe noi înşine, participanţii, pentru a ne aşeza, fiecare în sinea sa, în locul de unde am putea începe o ascensiune, de altfel absolut necesară, pentru o lucrare eficientă cu tinerii din parohiile noastre.
Domnului Cristian Neguţ îi datorăm şi improprierea unor principii de succes în viitoare activităţi misionare cu tinerii în Biserică, precum şi posibilitatea de a studia cum, când şi ce să comunicăm, pentru a trezi interesul, pentru a invita la dialog şi pentru a implica spre cooperare. Da, exprimăm acum şi părerea celorlalţi participanţi atunci când considerăm că în cele trei zile de training de la Mănăstirea Cetăţuia am început un curs de care aveam nevoie şi pe care trebuie cu certitudine să-l continuăm! Şi nu am fost singurii care doresc aceasta!
Un moment deosebit l-au trăit preoţii participanţi la acest training în seara de 22 noiembrie, când au fost vizitaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Pavel de Sisaniou şi Siatista din Grecia, însoţit de părintele consilier Nicodim Petre, care a binecuvântat pe cei prezenţi, le-a oferit cuvânt de folos şi a răspuns întrebărilor pe care preoţii au dorit să i le adreseze.
Tot zilele acestea, în 25 şi 26 noiembrie, în aceeaşi superbă locaţie oferită cu generozitate de Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, un grup de 13 doamne preotese, între care 11 de la Protopopiatul 2 Iaşi, au avut prilejul să participe la trainingul Preoteasa şi tinerii, susţinut de doamna Cristina Elena Neguţ. Scopul întâlnirii este mărturisit de însuşi titlul. Cursul s-a adresat doamnelor preotese care doresc să se implice în lucrarea cu tinerii din parohie pentru a li se oferi prilejul de a se îmbogăţi în ce priveşte informaţiile, dar şi cu câteva metode de lucru utile.
Aprecierile participantelor au fost exprimate la finalul cursului în acelaşi registru, la superlativ, ca şi în cazul trainingului cu preoţii. De altfel, o echipă de profesionişti şi o familie creştină cum este cea a lui Cristian şi a Cristinei Elena Neguţ nu poate decât să reacţioneze şi să lucreze la fel – ca un singur trup duhovnicesc, ca o singură expresie, ca un singur dar... oferit cu smerenie şi responsabilitate celor care doresc, în aceeaşi notă de smerenie şi responsabilitate, să lucreze cu tinerii în Biserica Ortodoxă.
Participanţii şi-au exprimat dorinţa de a continua aceste activităţi de formare şi prin participarea la alte traininguri ce vin să susţină lucrarea misionară a preotului.