„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Un fragment din moaştele Sfintei Maria Magdalena va ajunge la Iaşi
Pelerinii care vor veni anul acesta la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, vor putea să se închine atât la racla Ocrotitoarei Moldovei cea mult folositoare, cât şi la racla în care se află un fragment din moaştele Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. Sfintele moaşte vor ajunge pe Aeroportul Internaţional din Iaşi în seara zilei de mâine, 9 octombrie 2015, în jurul orelor 22:00-23:00. Delegaţia de la Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, care va aduce sfintele moaşte, alături de reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor şi de cei ai oficialităţilor locale şi centrale, se va îndrepta spre Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Arhimandritul Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, a menţionat că în racla ce va fi adusă din Sfântul Munte Athos se află mâna Sfintei Maria Magdalena şi un fragment din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Începând din seara zilei de duminică, 11 octombrie 2015, pelerinii se vor închina şi raclei ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, ce va fi adusă de la Bucureşti, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.