„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Un gest mic cu răsunet mare - să-l ajutăm pe Andrei să audă!
Numele său este Andrei. Un micuţ de numai patru anişori, cu un diagnostic pe cât de complicat în formulare, pe atât de răvăşitor ca trăire: sindrom de instabilitate psihomotorie, întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv, întârziere uşoară în dezvoltarea psihică şi hipoacuzie neurosenzorială bilaterală formă severă. Împreună îl putem ajuta pe Andrei, prin achiziţionarea unor proteze auditive în valoare de 5000 RON.
„Lâoreille est le chemin du coeur” - urechea este o cale către inimă, spunea Voltaire. Cu adevărat, capacitatea de a auzi este o mare taină, un minunat dar de la Dumnezeu, Preabunul Meşter care, aşa cum se precizează într-o rugăciune din slujba Botezului, toate mădularele omului „spre trebuinţă le-a sădit”. Însă, ca orice drum, şi această cale către inimă de care vorbea filozoful francez, se poate bloca, surpa, degrada... Acoperiţi-vă pentru o clipă urechile. Priviţi chipul celor din jurul vostru, sau un concert de muzică simfonică. Nu e cu-adevărat înfricoşător să vezi buzele mişcându-se, dar niciun glas? Să vezi orchestra în acţiune, dar nicio melodie? Calea s-a prefăcut în zid.
Numele său este Andrei. Un micuţ de numai patru anişori. Acum trei ani s-a îmbolnăvit, iar părinţii lui biologici l-au dus la spital. Din nefericire, nu au mai avut grijă să-i ofere tratamentul prescris. Această neglijenţă l-a costat enorm: auzul. Diagnosticul este pe cât de complicat în formulare, pe atât de răvăşitor ca trăire: sindrom de instabilitate psihomotorie, intârziere în dezvoltarea limbajului expresiv, întârziere uşoară în dezvoltarea psihică şi hipoacuzie neurosenzorială bilaterală formă severă. De atunci, locuieşte în comuna Tomeşti, împreună cu familia care l-a luat sub aripile ei protectoare.
Andrei este de o vioiciune debordantă! Îi place mult să se joace, şi să se simtă înconjurat de ceilalţi copii. Preţuieşte fiecare clipă, savurând-o cu toate fibrele existenţei sale. Maşinuţe, cărţi de colorat, şotron sau tobogan, toate acestea îl încântă. Dar ceva lipseşte... Şi el ştie acest lucru. Ştie că fără simţul percepţiei acustice, fără taina sunetelor, viaţa nu e completă. Îşi doreşte şi el, ca toţi cei pe care îi cunoaşte, să se poată bucura de sunetul picăturilor de ploaie ce cad pe acoperişul casei, de farmecul poveştilor lui Charles Perrault sau Hans Christian Andersen, de trilurile maiestuoase ale păsărilor din faţa balconului. Dacă îi veţi privi ochişorii, este imposibil să nu simţiţi că trădează atât tristeţe, cât şi o misterioasă nădejde că Mâinile care l-au alcătuit în pântecele maicii sale, nu-l vor abandona, ci îl vor ajuta să-şi recapete atât de necesarul simţ al auzului.
Împreună îl putem ajuta pe Andrei, prin achiziţionarea unor proteze auditive în valoare de 5000 RON. Donaţiile se pot face în contul RO18CECEIS0130RON1014274 cu specificaţia: pentru Andrei - sau la Sediul Protopopiatului II Iaşi, str. Ion Neculce Nr.36. Persoana de contact: Alina Bădiliţă - asistent social. Nr. tel. 0784226557. Adresă de email: protopopiatul2iasi@yahoo.com.