„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi, care iubesc plecăciunile în piețe și scaunele cele dintâi în sinagogi și locurile cele dintâi la
Un nou aşezământ social-cultural se va ridica în municipiul Bacău
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a sfinţit miercuri, 12 octombrie 2016, locul unde se va ridica aşezământul social-cultural al Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi“ din municipiul Bacău. Patronat spiritual de Sfinţii Martiri Brâncoveni, viitorul aşezământ va fi locul unde se va oferi consultanţă psihologică şi duhovnicească pentru tineri şi va constitui „un spaţiu pentru activităţi cu elevii din parohie, dar şi pentru socializarea între persoanele vârstnice“, după cum a precizat preotul paroh Aurel Cârlan. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul Săptămânii duhovniceşti „Hristos şi sfinţii - modele de educaţie a tinerilor“, care se derulează în perioada 10-14 octombrie la Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bacău.


