„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Un nou consiliu director pentru ASCOR Iaşi
Pentru ASCOR Iaşi ziua de 18 noiembrie 2018 a fost zi de sărbătoare. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan s-au organizat alegerile pentru noul consiliu director, pentru mandatul 2018-2020.
125 de studenţi, membri ai asociaţiei au fost prezenţi în Sala „Iustin Moisescu” a Centrului eparhial pentru a trece în revistă activitatea ASCOR din ultimii doi ani (2016 - 2018), dar şi pentru a alege tinerii ce vor ocupa cele 9 funcţii ale Consiliului director în următorul mandat, 2018-2020. În vederea alegerii au fost propuşi studenţii care s-au implicat cel mai mult în perioada precedentă alegerilor.
Un nou mandat, o nouă echipă de conducere, noi provocări, dar şi noi oportunităţi în care se va vedea, în chip tainic, lucrarea minunată a lui Dumnezeu. Pentru ascoreni, perioada studenţiei este împletită cu implicarea în Asociaţie, cu aproape fiecare seară din săptămână ocupată cu şedinţe, evenimente, pelerinaje, participări la întâlniri locale, naţionale sau internaţionale. A se implica în viaţa comunităţii, a face binele de fiecare dată când se oferă prilejul a devenit un stil de viaţă, iar faptul că sunt înconjuraţi mereu de tineri aduce bucurie, dar şi responsabilizează.
„O generaţie sănătoasă se poate naşte «hrănindu-se» din jertfa strămoşilor noştri, din exemplul eroilor şi al sfinţilor”
Părintele arhim. Nicodim Petre, consilier al Sectorului de misiune şi îndrumătorul ASCOR, a fost delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan pentru a fi prezent la alegeri. Părintele a vorbit despre importanţa dialogului pe care tinerii din Biserică îl au cu lumea. „Tinerii ASCOR, prin activităţile pe care le desfăşoară, contribuie la îmbisericirea lumii în care trăiesc. Lucrul acesta este posibil însă numai în măsura în care tinerii sunt ei înşişi bine înrădăcinaţi în valorile Bisericii şi ale neamului nostru românesc. În ghindă se află în chip tainic şi în potenţă ascuns stejarul. Dar stejarul va avea coroană verde şi frumoasă şi ramuri puternice, numai dacă are rădăcinile înfipte în pământ bun şi hrănitor. Dacă solul din care-şi trage seva este sărac sau otrăvit, crengile vor fi subţiri şi bolnave, iar coroana veştedă. O generaţie de tineri sănătoasă şi puternică se poate naşte «hrănindu-se» din jertfa strămoşilor noştri, din exemplul eroilor, al martirilor şi al sfinţilor”.
Structura Consiliului director al ASCOR Iaşi pentru mandatul 2018-2020 este următoarea:
Emanuel Buta - preşedinte;
Cristiana Popa - secretar general;
Paul Samoilă - vicepreşedinte;
Ana Ciobanu - vicepreşedinte;
Andrei Hriţuc - Departamentul Credinţă-Cultură;
Andrei Mocanu - Departamentul Asistenţă socială;
Ionuţ Miron - Departamentul Sport Turism;
Alexandra Nistor - Departamentul Relaţii externe;
Gabriel Oroşanu - Departamentul Semper fidelis.
Prietenia ASCOR continuă. Împreună pentru tineri!