„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Un nou număr al revistei „Sarea pământului“
A ieşit de sub tipar numărul 45 al revistei trimestriale „Sarea pământului“, publicaţie a parohiilor staţiunii Târgu-Ocna, fondată în anul 2005. Apărută pe lunile ianuarie-martie 2016, ea cuprinde informaţii captivante pentru orice cititor interesat de cultură şi educaţie. Informaţii diverse, cuvinte de folos duhovnicesc, lecţii de istorie şi apariţii editoriale ne vor surprinde în fiecare pagină. Redacţia informează cititorii despre noul protopop de Oneşti în persoana părintelui Ioan Bârgăoanu: „Exponent al actului cultic şi cultural, IPS Ioachim l-a zidit în capul unghiului Protoieriei Oneşti spre a uni în fiecare parohie contemplarea cu făptuirea în duhul autentic al Ortodoxiei bimilenare. Slavă lui Dumnezeu Care aşa a binevoit!“. În format digital, revista poate fi accesată pe www. potirulviisoarei.ro. Credincioşii oraşului Târgu-Ocna o primesc în dar, contribuţia financiară pentru apariţia acestui număr, ca şi pentru numerele anterioare, fiind oferită de Primăria Târgu-Ocna, revista devenind emblematică pentru oraşul ocnelor de sare de sub coastele Măgurii. (Preot Petru Roncea, redactor-şef fondator)