„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
„Vârsta a treia. O perspectivă transdisciplinară”
Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România organizează vineri, 23 octombrie 2015, de la ora 8:00, workshopul naţional „Vârsta a treia. O perspectivă transdiciplinară”. Acesta se va desfăşura în Aula Magna „Mihai Eminescu” din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Partenerii evenimentului sunt: Penitenciarul Iaşi, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe social-politice a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Iaşi, Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Centrul Diecezan „Caritas“ şi Asociaţia „Sfântul Damian”. „Workshop-ul este organizat în contextul serbării Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. În cadrul evenimentului se vor aborda subiecte din domeniul asistenţei sociale a vârstnicilor, se vor analiza modificările psihologice şi medicale ale unei persoane la vârsta a treia, precum şi aspecte privind asistenţa juridică“, a spus dr. Roxana Necula, preşedintele Sucursalei Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România.


