„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Vârstele iubirii, la Iaşi
Retrăiţi Vârstele iubirii în compania lui Mihail Neamţu la Iaşi, în Aula „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, vineri, 16 decembrie, începând cu ora 18:00.
Doar cultura şi spiritualitatea ne vindecă de vulgaritate. Vârstele iubirii este o carte plină de insomnii şi bucurii, îndelung aşteptată de cititorii eseistului Mihail Neamţu, despre care Andrei Pleşu spunea că ştie să fie „cu naturaleţe, vechi şi nou deopotrivă“. Filosoful american Allan Bloom observa că majoritatea tinerilor au relaţii sexuale, dar nu (mai) trăiesc o poveste de dragoste. Când iubirea se înfiripă, simţim că aparţinem Cerului. În ce fel transformăm, atunci, întâmplarea amoroasă într-un destin singular? Trei scurte naraţiuni, interpretate filosofic de Mihail Neamţu, surprind situaţiile-cheie ale iubirii. În zorii civilizaţiei, Mowgli părăseşte jungla pentru că aude cântecul de iubire al frumoasei Shanti. Doi romantici în plină adolescenţă, Mihnea şi Dora, cunosc văpaia iubirii pasionale, al cărei jăratec se înteţeşte prin epistolarul „cuvintelor bune de mâncat“. În sfârşit, Dinu şi Nelli Pillat - personalităţi istorice - au cunoscut atât extazul erotic, cât şi suferinţa, pariind mereu pe veşnicie. Dincolo de eşec şi blazare, dar fără să propună reţete pentru fericirea conjugală, cartea ne invită să descoperim promisiunile, capcanele şi bucuriile iubirii.
Volumul a apărut la Editura Doxologia, în colecţia Eseu, în care a mai apărut şi cartea semnată de Teodor Baconschi, Cetatea sub asediu.
Evenimentul de lansare este organizat de Editura Doxologia şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Iaşi. Publicul ieşean se va putea întâlni atât cu pr. lect. dr Cezar Paul Hârlăoanu, cât şi cu Mihail Neamţu, care va susţine şi o conferinţă pe tema Vârstele iubirii.
Volumul Vârstele iubirii poate fi comandat online, la adresa www.edituradoxologia.ro.