„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Vecernie arhierească în Parohia Cordăreni
În seara zilei de sâmbătă, 20 ianuarie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a slujit slujba Vecerniei unită cu Litia în biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” - Cordăreni din Protopopiatul Dorohoi. Comunitatea de aici este păstorită de părintele Sebastian‑Marius Cazaciuc.
Slujba arhierească de seară a fost una deosebită, fiind săvârșită alături de un sobor de preoți condus de părintele protopop Stelian Ciurciun. Numeroșii credincioși prezenți au umplut până la refuz locașul de închinare.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Moldovei a făcut referire la viața și învățătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, pomenit de Biserica noastră pe 21 ianuarie: „Ce ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul? Ne spune că omul are două aripi cu care poate să meargă, să zboare pe acest pământ. O aripă este ajutorul lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, iar cealaltă aripă este viețuirea lui, faptele omului cele bune. În acest sens, în această direcție trebuie să se desfășoare viața noastră. Pe de o parte, trebuie să fim deschiși la ajutorul lui Dumnezeu, pe care nădăjduim să‑l avem în viața noastră, iar pe de altă parte trebuie să ne străduim să facem cele care se cuvin a fi făcute. Și cu ajutorul lui Dumnezeu și cu faptele cele bune mergem pe calea care duce către Dumnezeu, indiferent de vârstă, de ranguri, de starea materială. Toți suntem chemați să fim mărturisitori”.
„Am trăit momente de adevărată bucurie. În fiecare an, la marile sărbători ale Nașterii Domnului și ale Sfintelor Paști, am citit pastoralele primite de la Iași, de la Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, și tot timpul, după ce le citeam, le prezentam și credincioșilor, arătându‑le cât de multă prețuire și dragoste ne arată ierarhul nostru prin acele minunate cuvinte. Iată, în această frumoasă seară, în această binecuvântată zi, Înaltpreasfințitul ne‑a bucurat și prin prezență, și prin împreuna‑slujire, și prin cuvântul de învățătură”, a spus la final părintele paroh Sebastian‑Marius Cazaciuc.
Conform tradiției, la final, credincioșii prezenți au fost binecuvântați de IPS Părinte Mitropolit Teofan.
Satul Cordăreni din județul Botoșani este situat pe ambele părți ale cursului mijlociu al pârâului Ibăneasa, spre est, la o depărtare de 20 km de municipiul Dorohoi. Pentru prima dată, numele satului Cordăreni se pomenește în anul 1519, iunie 30, într‑un document semnat de domnul Moldovei, „Ștefan cel Tânăr”. Din acest document se constată că satul Cordăreni exista de pe timpul lui Alexandru cel Bun. Documentul se află în arhiva istorică a României. În 1529, aprilie 23, Petru Movilă dă un alt act prin care se atestă existența satului Cordăreni de „sub Dumbrava Înaltă”. Satul și‑a luat numele de la proprietarul Andreica Cordaru, despre care se vorbește și în „Descriptio Moldaviae” a lui Dimitrie Cantemir.
În satul Cordăreni, din timpuri foarte vechi, a existat o biserică de lemn, care în anul 1856, pe 24 aprilie, a ars până la temelie. Biserica actuală din satul Cordăreni, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, este construită în anul 1868. Biserica este ctitorită de preotul Ion Cristea, ajutat de „comerciantul Ioan Gogea din Mihăileni”, dar și din contribuția credincioșilor. Catapeteasma a fost adusă de la o biserică din Vlădeni, com. Mihăileni, care fusese stricată. În anul 1884, biserica împreună cu 15 case au fost cuprinse de un incendiu. După evenimentul nefericit, biserică este refăcută, însă pierde din înălțime circa 3 metri. Pridvorul este construit în anul 1919, iar pictura în frescă este realizată în anul 1995, prin contribuția enoriașilor. Oamenii așezării muncesc cu pricepere în toate domeniile, dar mai ales în agricultură.