„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Vernisajul expoziţiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva, emblema spiritualităţii ieşene“
Ieri, 11 octombrie 2016, la Casa Corpului Didactic (CCD) „Spiru Haret“ din Iaşi a avut loc vernisajul expoziţiei de lucrări plastice „Sfânta Cuvioasă Parascheva, emblema spiritualităţii ieşene“. Manifestarea artistică se înscrie atât în calendarul activităţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cât şi în calendarul activităţilor autorităţilor comunităţii locale cu prilejul zilelor închinate Cuvioasei Parascheva. APOR - filiala Iaşi şi CCD Iaşi au fost partenerii Asociaţiei PRORELIS în organizarea acestui eveniment.
În perioada 3-31 octombrie 2016, Asociaţia PRORELIS organizează la Casa Corpului Didactic (CCD) din Iaşi expoziţia de lucrări plastice „Sfânta Cuvioasă Parascheva, emblema spiritualităţii ieşene“. Ieri, 11 octombrie 2016, a avut loc vernisajul expoziţiei, eveniment urmat de un atelier de dezvoltare personală şi profesională pentru profesorii de religie, intitulat „Contribuţia ludicului în dezvoltarea personalităţii“, susţinut de prof. Fulvia Horobeţ, preşedinte PRORELIS, şi de pr. Alexandru Burac.
„Cu tot ceea ce are mai frumos sufletul nostru ne alăturăm candelei aprinse de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea oraşului nostru, în tot ceea ce înseamnă iubire, nădejde, credinţă în Dumnezeu. Activităţile Asociaţiei PRORELIS dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva se adaugă activităţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ale Patriarhiei Române şi ale municipalităţii ieşene şi se adaugă, totodată, frumuseţii rugăciunii şi statorniciei în credinţă mărturisită de pelerinii care se adună an de an pentru a aduce un prinos de recunoştinţă faţă de tot ceea ce înseamnă Sfânta Parascheva pentru spiritualitatea românească“, ne-a mărturisit prof. Fulvia Horobeţ.
Expoziţia de icoane în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva este la a II-a ediţie şi a făcut parte în acest an din seria de evenimente dedicate Zilelor Casei Corpului Didactic „Spiru Haret“ Iaşi - ediţia a VII-a, după cum ne-a declarat prof. Silviu Iordache, preşedintele CCD Iaşi: „Ca în fiecare an, de Ziua Internaţională a Educaţiei şi de Ziua Mondială a Profesorilor, Iaşul are o tradiţie: organizăm Zilele Casei Corpului Didactic «Spiru Haret». Anul acesta, cu această ocazie, am organizat workshop-uri, mese rotunde, expoziţii, vernisaje. În parteneriat cu Asociaţia PRORELIS, am organizat Expoziţia «Sfânta Cuvioasă Parascheva, emblema spiritualităţii ieşene», care ne bucură atât pe noi - organizatorii şi partenerii evenimentului, cât şi sutele de profesori care trec pragul instituţiei noastre. Am optat ca expoziţia de icoane să fie chiar în sălile de lucru; în aula instituţiei avem o expoziţie numită «Identităţi ieşene», organizată în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din Iaşi“.
Icoanele şi celelalte creaţii artistice sunt realizate de elevi ai următoarelor instituţii: Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, Colegiul Naţional de Arte „Octav Băncilă“ din Iaşi, Parohiile I şi II Leţcani, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Râmnicu-Sărat (jud. Buzău), Liceul Economic „Nicolae Iorga“ din Paşcani, Colegiul Tehnic „Unirea“ din Paşcani, Liceul Tehnologic „Ionel Teodoreanu“ din Victoria (jud. Iaşi), Şcoala Gimnazială „Elena Cuza“ din Iaşi.