„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
„Viaţa creştinului este o cruce prin urmarea lui Hristos şi prin lepădare de sine“
De sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, înconjurat de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi. Anul acesta, slujba sărbătoririi Înălţării Sfintei Cruci a mai adus cu sine un moment deosebit, atât pentru Centrul Eparhial Iaşi, cât şi pentru credincioşii prezenţi: părintele Andrei Vinca, slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, a fost ridicat la rangul de arhimandrit.
De sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, înconjurat de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi. Un moment special al slujbei acestui praznic a fost acela când Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ieşit din altar ţinând Sfânta Cruce în dreptul frunţii, după care a aşezat-o pe un analog, sub policandru şi a cădit-o, la final Sfânta Cruce fiind scoasă spre închinarea credincioşilor.
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Mitropolit Teofan a rostit cuvântul de învăţătură, în care a făcut referire la semnificaţiile duhovniceşti ale Sfintei Cruci: „Taina Crucii este modul de viaţă al lui Dumnezeu pe pământ şi modul de viaţă al omului care urcă spre Cer, crucea este starea firească a creştinului. Crucea este stare duhovnicească, pe care nu o pot mărturisi cu adevărat decât cei care au trăit taina ei, începând cu Domnul Hristos, cu Preacurata Sa Maică, cu Sfinţii Apostoli, cu Sfinţii Evanghelişti, cu Sfinţii Mucenici, mărturisitori şi pustnici. Din cuvintele lor, care mărturisesc taina Crucii, putem să ne împărtăşim şi să ne hrănim şi sufletele noastre însetate de adevăr. «Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie», spune Domnul Hristos. Viaţa creştinului este o cruce prin urmarea lui Hristos şi prin lepădare de sine. Crucea este lauda creştinului, după cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel: «Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!». Taina Crucii este puterea lui Dumnezeu, este înţelepciunea lui Dumenzeu, chiar dacă pentru cei care nu se regăsesc în Biserică, ea este sminteală şi nebunie. Crucea ca stare duhovnicească este şi îmbrăţişarea lui Dumnezeu îndreptată către oameni, care aşteaptă răspuns de îmbăţişare din partea noastră. Spune Sfântul Atanasie al Alexandriei că Mântuitorul a ales să moară pe Cruce cu mâinile întinse, tocmai pentru a cuprinde într-o ultimă îmbrăţişare lumea toată, aşteptând ca răspuns îmbrăţişarea omului“.
Un nou arhimandrit în slujba Bisericii
Bucuria zilei a fost întregită, la finalul Sfintei Liturghii, prin hirotesia întru arhimandrit a părintelui protosinghel Andrei Vinca, de către IPS Teofan, ca urmare a aprobării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a ridicării preacuvioşiei sale la această treaptă de slujire în Biserică. Naşi la slujba de hirotesie au fost părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi părintele arhimandrit Arsenie Butnaru, stareţul Mănăstirii Vlădiceni.
La final, credincioşii au primit binecuvântare de la Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi de la soborul slujitor.