„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Vizită arhierească la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni
Preasfinţitul Ignatie, Episcopul Huşilor, însoţit de părintele Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad, şi de primarul oraşului Murgeni, Ioan Buta, a vizitat marţi, 5 decembrie 2017, Spitalul de Psihiatrie din Murgeni, judeţul Vaslui. Ierarhul a fost întâmpinat de managerul instituţiei, Ionel Carp, care a prezentat activităţile derulate de personalul ce lucrează aici. Pacienţii internaţi l-au colindat pe Episcopul Huşilor, care le-a oferit cărţi de rugăciune şi iconiţe. Amintim că marţi, 5 decembrie, Episcopul Huşilor a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Murgeni. De asemenea, ierarhul a vizitat şantierul noului centru social din filia Floreni a Parohiei Rai, Protopopiatul Bârlad, ce are ca obiectiv construirea unui aşezământ pentru copiii defavorizaţi din zonă.



