„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Volumul „Palatul Sturdza de la Miclăuşeni. File dintr-un album risipit“, lansat în cadrul evenimentului „Călătorie la 1900“
Sâmbătă, 3 septembrie 2016, la Castelul Miclăuşeni din judeţul Iaşi a avut loc deschiderea festivă a celei de-a treia ediţii a evenimentului „Călătorie la 1900“. În cadrul acesteia a avut loc şi lansarea cărţii „Palatul Sturdza de la Miclăuşeni. File dintr-un album risipit“, autori dr. Narcis Dorin Ion (Muzeul Naţional Peleş) şi dr. Sorin Iftimi (Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi), apărută la Editura Doxologia.
Lucrarea „Palatul Sturdza de la Miclăuşeni. File dintr-un album risipit“, apărută la Editura Doxologia, încearcă să prezinte, mai ales prin intermediul imaginilor, o parte mai puţin vizibilă a vieţii din Castelul Miclăuşeni. În prima parte a volumului, Narcis Dorin Ion face o prezentare istorică a domeniului de la Miclăuşeni, pornind de prin 1410, de la vornicul Miclăuş, şi până în anii 2000, când acesta ajunge în administrarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. În partea a doua, Sorin Iftimi prezintă un album de familie al Sturdzeştilor de la Miclăuşeni refăcut din file risipite prin diverse arhive şi adunate, sub formă de fotografii, stampe şi alte imagini reprezentative.
Sorin Iftimi, muzeograf la Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, a precizat că în album „sunt multe imagini foarte interesante, dar unele dintre ele, de exemplu, sunt valoroase pentru evoluţia monumentului. Avem, de pildă, fotografii ale castelului care încă nu avea decoraţiunea heraldică pe el. (…) Altele sunt fotografii de interior, care ne permit să ne facem o idee despre colecţia de tablouri a familiei, de exemplu, sau despre lucrările Mariei Sturdza (Maria Ghica), care era o foarte talentată miniaturistă; după cum iarăşi ne putem face o idee despre colecţiile de altădată ale familiei legate de busturi, medalioane, armuri medievale. Toate acestea au dispărut între timp, nu au rămas decât aceste mărturii fotografice“.
„Acest castel, faţă de alte monumente de acest gen, este unul insolit în peisajul arhitectural românesc şi din Moldova; în sensul că este o veche reşedinţă boierească care a avut şansa, la sfârşitul secolului al XIX-lea (…), de a fi transformat într-o reşedinţă seniorială neogotică datorită pasiunii lui George Sturdza pentru acest tip de arhitectură“, a menţionat Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Naţional Peleş din Sinaia.
Ulterior lansării de carte, arh. Anca-Raluca Majaru, preşedinte al Asociaţiei Arché din Bucureşti, a prezentat publicului câteva „Poveşti de succes“ ale unor conace şi castele revitalizate din România, iar arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, a împărtăşit câteva gânduri despre Castelul Miclăuşeni: „Cred că este un lucru binecuvântat faptul că în proximitatea acestui castel se află o mănăstire; de fapt două citadele care formează una singură. Două citadele prin care neamul acesta a supravieţuit de-a lungul secolelor, prin cultură şi prin cult, prin castel şi prin mănăstire. Şi acest lucru nu ar fi fost posibil fără oamenii care au adunat aici atâta energie, atâta muncă, atâta dăruire şi atâta dorinţă de a renaşte aceste locuri binecuvântate“.
La finalul alocuţiunilor, corala „Universitas“ a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, dirijor Alexandru Darie, coordonator Gabriela Enăşescu, a susţinut un recital.
Lansarea a făcut parte din cadrul evenimentului „Călătorie la 1900“ - ediţia a III-a, ce s-a desfăşurat în perioada 3-4 septembrie la Castelul Miclăuşeni. Publicul a avut ocazia să viziteze şi expoziţia „Obiecte ale familiilor nobiliare româneşti“, organizată împreună cu Muzeul Naţional Peleş, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi şi Muzeul Jucăriilor din Bucureşti, şi a participat la activităţi interactive.
Vizitatorii s-au bucurat de spectacole în aer liber de teatru, dans şi muzică de epocă, ateliere de creaţie pentru copii şi adulţi, tablouri vivante, târg de antichităţi, plimbări cu trăsura, parada costumelor, bucate de odinioară şi alte surprize din partea organizatorilor. Cei care vor dori vor putea închiria vestimentaţie specifică belle epoque de la punctul special amenajat în curtea Castelului. De asemenea, iile sunt o opţiune. „Călătorie la 1900“ face parte din seria de evenimente organizate de „Zilele Europene ale Patrimoniului“, care se desfăşoară în luna septembrie a fiecărui an.