„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Zi de pelerinaj la Sfânta Parascheva
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, joi, 8 februarie 2018, Corul „Buna Vestire“ şi Corul de copii „Ziurel de zi“, de la Parohia „Buna Vestire“ - Târgu Ocna, au mers într-un pelerinaj la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Sub îndrumarea părintelui paroh Ion Vasile Panţîru, care a vrut să-i recompenseze pe tineri, copiii, însoţiţi de părinţi şi membrii corului parohiei, au poposit la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Aici s-au închinat la racla cu sfintele moaşte şi au participat la slujba arhierească. Ajunşi în Iaşi, pelerinii s-au închinat la racla Sfintei Parascheva în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, au vizitat Muzeul Mitropolitan. Apoi s-au închinat la moaştele Sfântului Vasile cel Mare în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, şi au vizitat Muzeul de Istorie şi Muzeul de Artă din Palatul Culturii din Iaşi. „A fost o zi de deplină bucurie şi folos duhovnicesc, ce se înscrie în seria de activităţi cultural-misionare şi catehetice desfăşurate la Parohia «Buna Vestire» din Târgu Ocna. Grupul a luat masa de prânz la Cantina «Sfântul Nicolae» a Facultăţii de Teologie Ortodoxe din Iaşi, iar transportul s-a făcut prin Agenţia de Turism şi Pelerinaje “Meteora Tour” a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului“, a spus prof. Oana Chiticaru.



.jpg)