„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Zi de rugăciune şi mulţumire la Roman
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman a fost săvârşită miercuri, 29 martie, Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate asupra eparhiei şi a chiriarhului locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a aniversat ziua de naştere.
În ziua de prăznuire a Sfântului Sfinţit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor, miercuri, 29 martie 2017, preoţi, credincioşi din cuprinsul Eparhiei Romanului şi Bacăului, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene din Neamţ şi Bacău au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite săvârşită în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. În cadrul slujbei, răspunsurile la strană au fost date de Corala „Laudamus“ a Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman. Cei prezenţi s-au rugat Bunului Dumnezeu, mulţumind pentru darurile revărsate asupra acestei eparhii şi asupra Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la ceas de bucurie duhovnicească, această zi constituind aniversarea zilei de naştere a ierarhului, ce a împlinit 63 de ani. După Dumnezeiasca Liturghie, cei prezenţi au oferit flori Înaltpreasfinţiei Sale, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru activitatea pe care de aproape două decenii o desfăşoară în această eparhie, atât în plan pastoral, cât şi social-filantropic şi cultural. Apoi, arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al eparhiei, a evidenţiat într-o concisă şi emoţionantă prezentare dăruirea şi starea de jertfă a Înaltpreasfinţiei Sale, de-a lungul celor 17 ani de arhierie. „Înaltpreasfinţia Voastră, vă mulţumim pentru dragostea, răbdarea şi înţelepciunea pe care ni le-aţi împărtăşit de-a lungul acestor ani. Din prima zi ne-aţi fost model de slujire şi implicare în viaţa Bisericii. Vă suntem recunoscători pentru tot ceea ce faceţi pentru cei pe care îi păstoriţi, clerici şi mireni“, a spus vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
„Să rămânem în dragostea lui Hristos“
La rândul său, cel de-al 77 ierarh al eparhiei din inima Moldovei a rostit un cuvânt de mulţumire pentru toţi cei care i-au fost şi îi sunt alături în frumoasa, dar dificila misiune. „Ziua aniversară este o zi a pomenirii părinţilor, duhovnicilor, dascălilor şi profesorilor care ne-au învăţat să devenim asemenea unui izvor din care se adapă toţi cei care doresc şi caută mântuirea. Dar această zi trebuie să fie pentru fiecare dintre noi un timp al bilanţului. În aceste momente încerci să pui în balanţă ceea ce ai făcut de-a lungul vieţii şi dacă ai mers în direcţia cea bună. Suntem conştienţi de faptul că analiza faptelor şi a împlinirilor noastre o ştie Dumnezeu şi, când ne vom întâlni cu El, faţă către faţă, nădăjduim să Se recunoască în dăruirea noastră jertfelnică pentru viaţa în Hristos“, a afirmat, printre altele, Înaltpreasfinţia Sa. Totodată, chiriarhul a făcut referire şi la cei 76 de ierarhi care au slujit, în istoria de peste 600 de ani, pe scaunul vlădicesc de la Roman, personalităţi ale vieţii bisericeşti şi culturale. „În această eparhie au fost ierarhi sfinţi, ierarhi remarcabili, care au avut conştiinţa sfinţeniei, a vieţii sacerdotale, marcând timpul lor, viaţa socială, cât şi cea misionară sau cea pastoral-misionară. Fiecare a făcut ceva în această eparhie. Personal, nu ştiu cât am împlinit, frăţiile voastre şi istoria veţi aprecia activitatea pe care am săvârşit-o împreună spre slava lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale“, a mai spus Înaltpresfinţitul Ioachim. „Vă mulţumesc tuturor, colaboratorilor mei şi tuturor celor care aţi venit să ne înconjuraţi cu dragoste. Să rămânem în dragostea lui Hristos pe calea Evangheliei Sale“, a urat ierarhul tuturor celor prezenţi în catedrala din Roman.