La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a
„Zilele Eminescu“ la Memorialul Ipoteşti
La Memoriarul Ipoteşti din judeţul Botoşani se vor desfăşura mâine, 15 iunie 2016, o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 127 de ani de la moartea poetului naţional Mihai Eminescu. De la ora 10:00, în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Ipoteşti se va săvârşi slujba Parastasului, urmând ca mai apoi să se depună jerbe la bustul poetului Mihai Eminescu, aflat în incinta Memorialului Ipoteşti. Cu acest prilej, va fi deschisă spre vizitare bisericuţa familiei Eminovici, recent restaurată. De la ora 10:30, în Biblioteca naţională de poezie „Mihai Eminescu“ - Ipoteşti se va acorda Premiul pentru promovarea şi traducerea operei eminesciene, ediţia 2016. Programul va mai cuprinde salonul literar al Editurii Muzeelor Literare Iaşi, un recital susţinut de corul Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga“ din Botoşani, salonul literar al Editurii „Junimea Iaşi“, prezentarea revistei „Hyperion“ nr. 4-5-6/2016, salonul literar al Editurii „Eikon“ din Bucureşti şi recital de muzică folk susţinut de Dinu Olăraşu. De la ora 13:30, în sala de expoziţii temporare „Horia Bernea“, va avea loc vernisarea expoziţiei de fotografie „La bunica“ a artistului fotograf Andrei Baciu din Ploieşti.


