Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Zilele Parohiei Precista, la Bacău

Zilele Parohiei Precista, la Bacău

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Data: 07 August 2019

Biserica Precista din Bacău, ocrotită de peste cinci veacuri de către Maica Domnului, îmbracă haină de sărbătoare în perioada 9-15 august 2019. În acest răstimp, se va desfăşura evenimentul cultural-duhovnicesc „Zilele Precistei la Bacău”. Manifestările vor debuta în dimineaţa zilei de vineri, 9 august, când, după oficierea Tainei Sfântului Maslu, va avea loc întâmpinarea solemnă a icoanei Maicii Domnului „Trihirusa” de la Mănăstirea Neamţ adusă la Bacău cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Duminică, 11 august, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către IPS Ioachim, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, în altarul de vară al Bisericii Precista. Răspunsurile liturgice vor fi oferite de către Grupul psaltic „Filomelos” de la Biserica Borzeşti din Târgu Ocna. „Zilele Precistei la Bacău” se vor încheia pe data de 15 august, de sărbătoarea hramului bisericii. „Îi invităm pe toţi credincioşii să participe la această săptămână duhovnicească, care se desfăşoară sub ocrotirea şi purtarea de grijă a Maicii Domnului”, a menţionat pr. paroh Mihail Tomozei.