„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Ziua închinată Ocrotitoarei Moldovei, sărbătorită la biserica ei din Păcurarii Iaşului
Alături de hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi, şi Biserica „Sfânta Parascheva“ din cartierul Păcurari îşi serbează astăzi hramul. Aseară, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârşită de doi ierarhi ai Bisericii noastre, PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
Credincioşii din Iaşi au participat în număr mare aseară la slujba Vecerniei unită cu Litia, prilejuită de hramul Bisericii „Sfânta Parascheva“ - Păcurari din Iaşi, aflată în preajma Bibliotecii Centrale Universitare. Slujba de seară a fost săvârşită de doi ierarhi ai Bisericii noastre, PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, alături de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi, format din părinţi consilieri, preoţi profesori, preoţi de la diferite biserici din oraş.
Cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei a fost rostit de PS Părinte Damaschin Dorneanul, care a subliniat: „După cum bine ştiţi, în Biserica noastră Ortodoxă, ziua începe cu seara, nu cu dimineaţa. Cu această rânduială de slujbă de seară - slujba Vecerniei unită cu slujba Litiei - noi am intrat deja în sărbătoarea din 14 octombrie, în ziua sfântă, ziua luminată a Sfintei Parascheva. Mai mult decât atât, Sfânta Parascheva şi-a deschis sărbătoarea de la începutul acestei săptămâni, când, în dimineaţa zilei de marţi, sfintele ei moaşte au fost aşezate afară, spre închinarea pelerinilor veniţi din toată ţara. Dumneavoastră, cei care sunteţi apropiaţi de această sfântă biserică tot sub ocrotirea Sfintei Parascheva pusă, să nu vă simţiţi cu nimic mai prejos decât cei care sunt acum la Catedrala Mitropolitană şi vor fi şi mâine prezenţi la marea sărbătoare. Maica Parascheva ocroteşte cu rugăciunile ei pe toţi cei care aleargă la ea, în ziua ei de pomenire, şi în «casa» ei principală - Catedrala Mitropolitană, dar şi pe cei care aleargă la ea în rugăciune în bisericile închinate ei de oriunde în lume“.
Părintele paroh Ion Vicovan, decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a mulţumit celor doi ierarhi şi soborului de preoţi pentru împreuna-rugăciune, evidenţiind faptul că cinstirea Sfintei Parascheva în ţara noastră este foarte veche: „Citind viaţa Sfintei Parascheva în istoria noastră, am constatat cu bucurie că ea a fost cinstită cu multe secole înainte de a-i fi aduse sfintele moaşte în ţara noastră. Avem din acea perioadă, în toate cele trei ţări româneşti - Ţara Românească, Moldova şi Transilvania -, câteva sute de biserici, şi mai mici, şi mai mari, şi mai vechi, şi mai noi, şi din lemn, şi din cărămidă şi din piatră, care o au ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Lucrul acesta arată că Sfânta a fost cinstită din vechime în ţara noastră“.
La finalul slujbei de priveghere, în cadrul agapei, un grup de tineri şi un grup de elevi au susţinut un repertoriu de cântări folclorice.