„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Ziua lui Eminescu sărbătorită şi la Şcoala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“
Ziua de luni, 15 ianuarie, aflată sub egida comemorării a 168 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu, a fost una deosebită şi emoţionantă la Şcoala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“, unde preşcolarii şi şcolarii au marcat acest eveniment deosebit.
Activităţile dedicate acestui eveniment au constat într-un recital de poezii din opera eminesciană, precum „Somnoroase păsărele“, „Sara pe deal“, „Ce te legeni...“. De asemenea, au avut loc activităţi practice reprezentând scene din creaţia poetului şi regăsite în poeziile sale: lacul cu nuferi, lebăda, cerul cu stele, „sara pe deal“.
Imnul eminescian a răsunat pe perioada întregii zile, aducând în inimile tuturor emoţie, bucurie şi respect pentru valorile noastre naţionale, aspecte distincte, promovate de către şcoala noastră. Aici copiii sunt educaţi în spiritul păstrării şi promovării tradiţiilor şi valorilor româneşti şi strămoşeşti. Bucuria de pe chipurile gingaşe ale copiilor a arătat că ceea ce este frumos, sublim şi bun „în veci nu piere“. „Să ne trăieşti, mărite Eminescu!“. (Prof. Maria Doncean)