„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Ziua Medicului de Familie la Spitalul „Providenţaˮ , ediţia a V-a
Spitalul „Providenţa“ va organiza a V-a ediţie a Zilei Medicului de Familie, o întâlnire dedicată colaboratorilor şi partenerilor unităţii medicale.
Evenimentul, care va avea loc mâine, 9 mai 2019, îşi doreşte să aducă în acelaşi cadru medicii de familie alături de medicii specialişti din cadrul spitalului, pentru a facilita comunicarea, schimbul de experienţe şi împărtăşirea de idei cu privire la relaţia pacient - medic de familie - medic specialist.
De asemenea, pentru a oferi un act medical de calitate pentru pacient, este nevoie să găsim soluţii concrete de colaborare şi informare în vederea respectării procedurilor în domeniul medicinei de familie.
Evenimentul va marca Ziua Medicului de Familie, sărbătorită la nivel internaţional pe 19 mai, dată care a fost stabilită în 2010 de WONCA (World Organization of Family Doctors). Această zi este, aşa cum subliniază dr. Garth Manning, directorul executiv al WONCA, „o ocazie deosebită pentru a recunoaşte rolul central al medicilor de familie în asigurarea unei asistenţe medicale holistice, bazate pe continuitate şi comprehensiune, adaptată fiecărui pacient în parte“.
Rolul medicului de familie în menţinerea unei comunităţi sănătoase este deosebit de important, acesta fiind un pilon de bază în relaţia cu pacientul. Evaluarea stării de sănătate a populaţiei porneşte de cele mai multe ori de la medicul de familie. Astfel, prin trierea, rezolvarea sau direcţionarea cazurilor către medicii specialişti, se contribuie la prevenţia multor boli şi chiar la salvarea unor vieţi.
Programul se va desfăşura între orele 1000-1230 sau 1400-1630. Accesul la eveniment este doar pe bază de invitaţie. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să sunaţi la 0766.092.214.