„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Acțiuni sociale ale Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe Vâlcea
Două acțiuni sociale au fost organizate de membrele Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe, în cadrul proiectului „Iubirea de aproapele meu”, marți și miercuri (6 și 7 februarie) la Râmnicu-Vâlcea, informează Biroul de presă al arhiepiscopiei. Prima acțiune a constat în donarea de produse de îmbrăcăminte și accesorii pentru beneficiarii Centrului social de urgență „Ioana” aparținând Direcției de Protecție Socială Râmnicu-Vâlcea.
A doua acțiune s-a desfășurat la Centrul nr. 2 de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Băbeni şi la Centrul de plasament copii Băbeni „Casa Pinocchio”, sub genericul „Darul credinţei, nădejdii și al dragostei”. Membrele Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe Vâlcea au donat pentru beneficiarii centrelor produse alimentare, articole de îmbrăcăminte și produse de curățenie. Acestea au fost întâmpinate de domnul Mihai Ghebrea, directorul Centrului „Pinocchio” Băbeni, alături de doamna asistentă socială Corina Mihai, precum și de domnul administrator Marcel Bărbuş de la Centrul nr. 2 Băbeni.
Evenimentul de miercuri, 7 februarie, a fost organizat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, cu sprijinul domnului Florin Marian, prefectul judeţului Vâlcea.