„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Activitate social-filantropică în Arhiepiscopia Râmnicului
Membrele Ligii Femeilor Creştine Ortodoxe au organizat săptămâna aceasta activitatea „Ziua mamei creştine”. Astfel, la Centrul de îngrijire şi asistenţă socială Bistriţa din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, femeile creştine din Vâlcea au oferit masă pentru cei aproximativ 100 de beneficiari. După participarea la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Bistriţa, membrele Ligii împreună cu părintele Spiridon s-au deplasat la centru. Acţiunea a fost organizată de Liga Femeilor Creştine Ortodoxe, împreună cu Arhiepiscopia Râmnicului şi DGASPC Vâlcea.



.jpg)