„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Activități catehetice și educative în Arhiepiscopia Râmnicului
Parohia Valea Bisericii - Orlești din Protopopiatul Drăgășani, județul Vâlcea, desfășoară în această perioadă proiectul educațional „Iubește să fii educat!”. Activitatea se derulează în parteneriat cu Asociația „Hrană pentru trup și suflet”, cu sprijinul „Grupului de inițiativă în educație și timp liber de calitate”, grup alcătuit la nivelul parohiei de preotul paroh Luca-Georgian Sîia, împreună cu profesorul Dragoș Zaharia, având membri cadre didactice, elevi și tineri. Programul se derulează în două zile din cursul săptămânii la Centrul de zi pentru copii Orlești și duminica în biserica parohială. Copiilor participanți li se dau în mod regulat teste de aptitudini, în urma cărora sunt împărțiți pe grupe de învățare și ateliere de lucru în echipă, sub o atentă îndrumare a coordonatorilor voluntari. Programul se adresează „educației vocaționale” și descoperirii de către copiii participanți a noi abilități care să-i ajute în formarea lor profesională și socială ulterioară.
Proiectul din acest an este unul pilot, existând și schimburi de experiență cu câteva licee din județul Vâlcea pentru cei mai implicați elevi din parohie. Toată implicarea social-educațională a Parohiei Valea Bisericii - Orlești este primită cu multă căldură de către părinții acestor tineri, care mărturisesc că „educația copiilor noștri nu este un moft, ci o necesitate susținută de familie, Biserică și școală!”.
Pe data de 10 martie 2017, copiii de la grădinița din cadrul Școlii Lăunele de Jos, comuna Dănicei, au primit cărți de povești și cărți de colorat, rechizite, materiale didactice și consumabile necesare în activitățile curente. În egală măsură, cei mici s-au bucurat și de surprizele dulci pe care le-au primit, un motiv în plus să zâmbească la început de primăvară. „APOR a manifestat o atitudine constantă și susținută de mediatizare în rândul părinților, a partenerilor sociali și instituționali a unor acțiuni de caritate, cultivând nu doar conjunctural oportunitatea unor asemenea inițiative, ci încercând să le promoveze firesc, ca pe o datorie cetățenească. Sperăm să ni se alăture cât mai mulți susținători ai cauzei noastre, preocupați să dezvolte asemenea proiecte, în beneficiul acelora care au nevoie de ajutor”, a spus doamna prof. Daniela Samoilă, președinte APOR Vâlcea.