„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în
Activităţi catehetice şi filantropice în Parohia Brânduşa
Parohia „Sfântul Nicolae” - Brânduşa din Craiova a organizat în această perioadă mai multe activităţi catehetice şi filantropice. Astfel, sub coordonarea pr. paroh Gabriel Sorescu, s-au strâns săptămâna trecută mai multe pachete cu haine şi alimente, care au plecat către Parohia Tâmbureşti. De asemenea, duminică, tinerii din grupul parohial au participat la o întâlnire de evaluare și programare. A fost evaluată întâlnirea grupurilor „Tinerii Maicii Domnului” și „Brândușa”, luându-se de asemenea în discuţie organizarea unui viitor pelerinaj.



.jpg)