„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Activități la Centrul „Aripi de Lumină” și Grădiniţa „Floarea Soarelui”
Centrul social pentru copii „Aripi de Lumină” din Craiova a desfășurat, alături de preșcolarii grădiniței cu program prelungit „Floarea Soarelui” din Craiova, activitățile „Ne jucăm împreună” și „Să facem fapte frumoase împreună!”. Acestea au avut loc în cadrul Parteneriatului Educațional și Programului Național de Acțiune Comunitară (SNAC) încheiat între Asociația Vasiliada și Grădinița „Floarea Soarelui” și au adus împreună sub semnul prieteniei și al relaționării copii beneficiari ai serviciilor sociale, preșcolari, precum și părinți și bunici ai acestora. Cele două acțiuni au fost coordonate de directoarea grădiniței, Melinda Lavinia Barbu, și profesoarele Carmen Roman și Alexandrina Iancu, iar la nivelul Asociației Vasiliada de către Elena Stănulică, asistent social, și Renata Bănescu, psihopedagog. „Momentele relaxante, plăcute, interesante petrecute pe tot parcursul activității au constituit prilej de socializare, atât pentru părinți, bunici și cadre didactice, cât și pentru copii, constituind pași importanți către o educație deschisă, flexibilă și dinamică a personalității copiilor. Astfel, timp de două zile s-au desfășurat activități cu preșcolarii și elevii din centrele Asociației Vasiliada, în cadrul cărora copiii au confecționat felicitări de primăvară și au fost donate hăinuțe și jucării de către preșcolarii grădiniței către copiii din Centrul «Aripi de Lumină»”, a declarat Renata Bănescu, psihopedagog al Centrului social „Aripi de Lumină”.
Părinții, bunicii și educatoarele copiilor au primit în dar de la copiii Centrului „Aripi de Lumină” felicitări confecționate în cadrul atelierului de terapie ocupațională. „Activitatea desfășurată a creat părinților oportunitatea de a participa alături de copiii lor și de a cunoaște mai bine specificul activităților cuprinse în cadrul parteneriatului, de a petrece timp util și creativ cu propriii copii, dar și de a se pune în folosul celor care au nevoie de sprijin. Prin această acțiune, copiii au avut prilejul de a-și îmbogăți experiența de viață, de a învăța să respecte și să prețuiască pe cei din jurul lor, să devină generoși și iubitori”, a adăugat Renata Bănescu.