„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Activităţi pentru copiii Centrului „Aripi de Lumină”
Centrul pentru copii „Aripi de Lumină” din Craiova a dezvoltat în această perioadă programe recreativ-educaționale pentru 40 de copii din localitățile doljene Rast și Balasan, cât și pentru aproape 50 de copii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, din Complexele de Servicii Specializate Copii „1 Mai“ I și II, Centrul de Recuperare și Reabilitare „Sfântul Andrei” și din cadrul Școlii Gimnaziale Speciale „Sfântul Mina”.
Astfel, 20 de copii din cadrul Școlii nr. 3 Băilești, sunt implicați în activități cu rol în dezvoltarea abilităților de viață independentă, precum ateliere de pictură pe sticlă și pe pânză, cât și în alte activități educaționale. De asemenea, copiii au primit rechizite școlare din partea centrului și vor participa în continuare la activități derulate de Centrul „Aripi de Lumină”, atât în cadrul centrului, cât și în parteneriat cu instituții de cultură din Craiova. „Mulțumim reprezentanților Școlii nr. 3 pentru seriozitatea cu care s-au implicat în aceste programe și pentru dăruirea pe care o manifestă față de acești copii. Suntem recunoscători directorului Angela Staicu, prof. înv. primar Elisabeta Vădeanu și prof. înv. primar Paula Neicu, și ne dorim ca această colaborare să se dezvolte la fel de frumos”, a declarat asistent social Livia Bădele.
Activități la Muzeul Olteniei și Biblioteca Județeană Aman
Totodată, 20 de copii din cadrul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Jienescu” - Rast beneficiază de serviciile socioeducaționale ale centrului filantropic al Arhiepiscopiei Craiovei. Cu sprijinul directorului unității de învățământ, Maria-Lucia Ninu, copiii participă săptămânal la acțiunile centrului, printre acestea numărându-se vizitarea expozițiilor de plante și animale găzduite de secția Științele Naturii a Muzeului Olteniei, vizionarea filmului „Povestea Sistemului Solar” la Planetariu, vizitarea Grădinii Botanice și desfășurarea de jocuri recreative, vizitarea casei Memoriale „Elena Farago” și vizionarea unui film educativ la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova în ziua de vineri, 4 mai. Totodată, copiii au primit în această săptămână rechizite școlare din partea centrului „Aripi de Lumină”. „Toate aceste activități contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor de cultură generală, îmbogățirea cunoștințelor despre animale, plante și sistemul solar, cultivarea dragostei și interesului pentru lectură, dezvoltarea abilităților de socializare, comunicare, interrelaționare, dezvoltarea creativității, a imaginației, a abilităților practice, a simțului estetic și a sensibilității artistice, dezvoltarea abilităților moral-creștine și dezvoltarea potențialului propriu. Vizita la Grădina Botanică a contribuit la dezvoltarea atitudinii ecologice, familiarizarea cu diferitele specii de plante, arbori și arbuști, la formarea și exersarea unor deprinderi de îngrijire a mediului înconjurător în vederea educării unei atitudini pozitive față de acesta”, a subliniat psihopedagogul Renata Bănescu.
Activități cu rol în dezvoltarea abilităților practice s-au desfășurat perioada aceasta și pentru copiii din cadrul DGASPC Dolj și ai Școlii Gimnaziale Speciale „Sfântul Mina”. Astfel, pe lângă atelierele de pictură, copiii de la școala specială au participat la un spectacol de cântece, dans și teatru, susținut de copiii din cadrul Complexului de Servicii Specializate Copii „1 Mai“ I și II, desfășurate sub coordonarea Alinei Ionescu și Oanei Orzescu, șefi de centre.
Alte activități la care sunt implicați copiii de la Centrul pentru copii „Aripi de Lumină” în această perioadă sunt ateliere de creație desfășurate la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, sub coordonarea Costinelei Iacob; atelierul de creație tradițională „Ca la țară”, desfășurat la Centrul Creației Populare Dolj, sub coordonarea Laurei Pumnea, și atelierul de educație muzicală „Să ne împrietenim cu muzica!”, desfășurat la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, sub coordonarea Dianei Ciucă.