„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Activităţi practice în centrele pentru copii ale Arhiepiscopiei Craiovei
Un grup de copii din cadrul Centrului de plasament „Sfântul Apostol Andrei” al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj a participat în această perioadă la un atelier de confecționat felicitări și mărțișoare la Centrul pentru copii „Aripi de Lumină”, fiind beneficiari ai serviciilor sociale oferite de Arhiepiscopia Craiovei. „Realizarea acestor obiecte handmade a produs plăcere, destindere, bucurie în sufletele copiilor, a favorizat creșterea sensibilității pentru frumos, sporirea îndemânării și a încrederii în variate posibilități de exprimare a sinelui. Astfel de activități îi ajută la formarea și menținerea relațiilor cu cei din jur, îi ajută totodată să se adapteze, să relaționeze, să lege prietenii, să se familiarizeze cu diferite materiale și tehnici de lucru. De asemenea, activitatea contribuie la formarea și dezvoltarea unor atitudini și competențe sociale, la dezvoltarea modalităților de comunicare, stimularea imaginației și a creativității, dezvoltarea atenției, a răbdării și perseverenței”, a subliniat Renata Bănescu, psihopedagog în cadrul Centrului pentru copii „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei.
Arhiepiscopia Craiovei, prin Centrul pentru copii „Aripi de Lumină”, a încheiat în luna ianuarie un acord de parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj. Scopul parteneriatului îl reprezintă colaborarea celor două instituții prin desfășurarea unor activități extracurriculare ce vizează implicarea copiilor din cadrul DGASPC Dolj, în calitate de beneficiari, la activitățile oferite de Centrul pentru copii „Aripi de Lumină”.