„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Activități sociale ale Biroului de catehizare a rromilor
Biroul de catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului a desfășurat sâmbătă, 16 iunie, o acțiune social-filantropică în cooperare cu Parohia „Înălțarea Domnului” - Ostroveni din Râmnicu Vâlcea. În cadrul acesteia au fost oferite haine și alimente familiilor de rromi din comunitatea Gura Văii, localitatea Bujoreni, donate de către credincioșii Parohiei Ostroveni.
Prin activitățile educative și sociale desfășurate, Biroul de catehizare a rromilor își propune identificarea situațiilor de criză cu care se confruntă membrii acestei etnii, oferind în același timp sprijin în vederea promovării toleranței și a respectului în cadrul comunităților parohiale.
Biroul a împlinit de curând trei ani de la înființare, perioadă în care a desfășurat numeroase activități social-filantropice.
Înființarea acestui birou a fost determinată pe de o parte de nevoia de a învinge anumite prejudecăţi şi stereotipuri negative, iar pe de altă parte, de o serie de factori sociali rezultați din dificultăţile acestei etnii în formarea profesională, obţinerea unui loc de muncă şi dezvoltarea unei cariere, contribuția la fondurile sociale ș.a. Biroul de catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului continuă astfel o lucrare pastoral-misionară inițiată de către IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, cu mai bine de un deceniu în urmă, când, sub coordonarea Înaltpreasfinției Sale, apărea în anul 2006 Cartea de rugăciuni în limba rromani, iar în anul 2008, compact discul cu Sfânta Liturghie ortodoxă în limba rromani. În data de 23 decembrie 2008, la Mănăstirea Radu Vodă din București, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit pentru prima dată Sfânta Liturghie în această limbă.