„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Activităţile lunii octombrie, la Parohia Brânduşa
În această lună, Parohia „Sfântul Nicolae”-Brânduşa organizează mai multe activităţi pastoral-misionare. Între acestea se numără activităţile catehetice săptămânale, pregătite de pr. paroh Gabriel Sorescu, împreună cu membrii grupului de tineret. Una din iniţiativele planificate în cadrul acestor întâlniri este activitatea de sâmbătă, 8 octombrie, când tinerii de la Brânduşa, împreună cu pr. Sorescu, vor însoţi copiii de la secţia de oncopediatrie a Spitalului de Urgenţă într-un pelerinaj la mănăstirile vâlcene Turnu, Cozia şi Bistriţa. „Cu acest prilej, credincioşii noştri se vor ruga pentru sănătate. Copiii vor fi însoţiţi de aparţinători, cadre sanitare şi de voluntari tineri din cadrul Grupului Parohial Brânduşa, dar și de la Acces Oltenia, precum şi de alţi tineri. Pelerinajul este posibil datorită generozităţii dumneavoastră din ziua Târgului Jucăriilor, banii colectaţi fiind folosiţi, aşa cum am anunţat, pentru a oferi acestor copiii un pelerinaj”, a spus pr. Gabriel Sorescu.
O altă activitate în programare este pregătirea hramului de toamnă al parohiei. Pomenirea Sfintei Parascheva este la loc de mare cinste în rândul credincioşilor de la Brânduşa. Din 2015, în sfântul locaş se păstrează veşmintele Sfintei Cuvioase, aşezate într-un frumos baldachin şi o raclă de lemn. De asemenea, duminică, 16 octombrie, se va organiza un pelerinaj la mănăstirile din nordul Vâlcii. Principalele obiective vor fi Turnu, Cozia şi Frăsinei. O altă activitate, programată pentru luna în curs, este „Duminica familiilor credincioase”, din data de 30 octombrie, întâlnire ajunsă, anul acesta, la cea de-a VIII-a ediţie. Cu acest prilej, soţilor care au împlinit 25 de ani de la Taina Sfintei Cununii li se va face slujba Cununiei de argint.