Lista lucrărilor de înaltă ţinută academică, publicate la Editura „Mitropolia Olteniei” în cursul anului 2015, a fost îmbogăţită cu titlul „Logos Parainetikos. Principii parenetice în Omiliile la Matei şi în alte scrieri ale Sfântului Ioan Gură de Aur”. Aşezată sub semnătura pr. conf. dr. Adrian Ivan, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, lucrarea însumează o laborioasă analiză omiletică asupra metodelor consacrate din opera hrisostomică.
„Logos Parainetikos” reprezintă cea mai nouă analiză omiletică asupra operei Sfântului Ioan Hrisostom în teologia românească actuală. Subiectul lucrării este în fapt un frumos angajament faţă de cel mai mare predicator al Bisericii Răsăritene, dat fiind contextul anului omagial 2015, în care viaţa şi opera sa au fost vizate în mod direct. În acest sens, părintele Adrian Ivan îşi asumă dintru început o mare responsabilitate, pe care o duce la bun sfârşit cu succes. Cele peste 380 de pagini fac dovada unei aplecări profunde asupra stilului parenetic desprins din celebrele „Omilii la Matei” şi din alte scrieri semnate de marele ierarh antiohian. Lucrarea este împărţită în patru mari părţi, în care sunt tratate pe rând caracteristicile omiliei hrisostomice: I. Omilia ca parcurs analogic, de la vorbirea simplă la învăţătura adevărată; II. Principii parenetice în omiliile hrisostomice; III. Elemente de arhitectură omiletică privind scopul parenetic al predicii hrisostomice; IV. Principii şi mijloace de comunicare în predica hrisostomică.
„Amvonul şi predica - o Golgotă a descoperirii sensurilor dumnezeieşti”
Proiectul publicistic iniţiat de pr. Adrian Ivan este întărit de binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a semnat şi cuvântul înainte. În însemnarea sa, IPS Părinte Mitropolit a evidențiat legătura sinergică dintre predică şi predicator, evidenţiindu-le drept „două realităţi bine conturate atât în viaţa, cât şi în opera Sfântului Ioan şi, prin asta, importanţa lor în misiunea Bisericii capătă dimensiuni universale”. Mai mult, exemplul personal pe care Sfântul Părinte îl impune celor din epoca sa transcende veacurile, ajungând normativ şi definitoriu pentru fiecare slujitor al amvonului. „Această conştiinţă şi imensă responsabilitate pe care o are preotul prin intermediul predicii l-au înfricoşat atât de tare pe Sfântul Ioan Gură de Aur, încât l-au ţinut departe pentru o vreme de chemarea preoţească. Amvonul şi predica, în gândirea lui, sunt o Golgotă, un drum al Crucii, al descoperirii sensurilor dumnezeieşti, nu numai după cum se străduieşte predicatorul să înţeleagă, ci după cum Dumnezeu îi descoperă lui pe măsura împlinirii tuturor acelora pe care le propovăduieşte. Astfel, predicatorul este atât de unit cu cele propovăduite, încât vorbirea despre ele se naşte din dorinţa sinceră ca toţi să se împărtăşească de bucuria cunoaşterii lor prin experienţă. Această latură nevăzută a predicii Sfântului Ioan răspunde întru totul scopului parenetic al cuvântărilor sale” (p. 10).
Repere din specificul parenezei hrisostomice
Stilul în care se încropează analiza părintelui profesor Ivan este unul cursiv şi lămuritor, variind cu uşurinţă între specificul omiletic şi analiza teologică. Nota dominantă o reprezintă însă concentrarea celor două componente folosite în redactare, de analiză şi expunere, în direcţia explicitării noţiunilor de omilie şi pareneză, pe profil hrisostomic. În felul acesta, autorul socoteşte omilia drept reflectare a „îndeletnicirilor bune, urmare pozitivă a împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu” (p. 35). Pe de altă parte, toate aceste elemente de context teoretic sunt aduse în realitatea concretă a slujirii preoţeşti. Se arată astfel că, „prin predică, preotul se deosebeşte de alte ipostaze ale vorbirii umane”, întrucât „nu mai vorbeşte în numele său, ci în numele lui Dumnezeu”. Acest lucru este evidenţiat de Sfântul Ioan Gură de Aur, care arată adesea că „parcursul analogic în predică începe din inima predicatorului, din viaţa lui... şi se îndreaptă către viaţa credincioşilor, către fiecare şi către toţi deopotrivă” (pp. 49-50).
Una dintre caracteristicile parenezei hrisostomice are în vedere „vindecarea sufletească a persoanei”. Între metodele adoptate de Sfântul Părinte în acest sens este şi „invocarea conştiinţei în predică”. „La Sfântul Ioan, notează autorul, conştiinţa este un subiect predilect, uneori subînţeles din contextul descrierii faptelor morale, ce condiţionează profund caracterul parenetic al omiliei. El este că dreapta judecată faţă de cele scrise în Sfânta Scriptură este rodul păstrării vii a conştiinţei” (p. 132). În altă ordine de idei, actualitatea „Logosului Parainetik” la Sfântul Ioan Hrisostom rezidă din profunda sa implicare liturgică. În concepţia sa, predica trebuie să facă parte din „structura sacramentală a Sfintei Liturghii”, întrucât „cuvintele predicii devin puternice prin rugăciunea întregii Biserici, pentru că toţi se împărtăşesc din acelaşi Trup şi Sânge al Domnului” (p. 306).
În concluzie, cartea „Logos Parainetikos”, semnată de pr. conf. dr. Adrian Ivan, reprezintă o contribuţie esenţială în domeniul omileticii ortodoxe, descoperind în mod pertinent şi argumentat o cale de tradiţie şi totodată un specific incontestabil al Bisericii noastre.
