„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Arhiepiscopia Craiovei a donat o locuință unei familii aflate în nevoie
Cu prilejul sărbătorilor pascale, Arhiepiscopia Craiovei, prin Sectorul social, filantropic și misionar, a donat unei familii dezavantajate social, cu șase copii, o locuință în localitatea Foișor, comuna Drănic. IPS Părinte Irineu le-a înmânat actele casei noilor proprietari în Săptămâna Mare. „Noi am făcut această lucrare a lui Dumnezeu cu această familie pentru că știam că nu au unde să locuiască. Nu este singura familie pe care o sprijinim, însă s-a întâmplat ca acum, de Sfintele Paști, să se realizeze această lucrare. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat de Paști să dăm o casă acestor tineri cu șase copii. La mulți ani și Sfintele Sărbători să vă aducă multe bucurii!”, le-a transmis IPS Irineu tinerilor și copiilor care au primit locuința din partea Mitropoliei Olteniei.
Cumpărarea şi donarea locuinţei reprezintă expresia purtării de grijă a Arhiepiscopiei Craiovei faţă de familiile aflate în dificultate, a declarat consilierul social pr. Adrian Stănulică. „Arhiepiscopia Craiovei este preocupată în mod constant de a sprijini familiile aflate în dificultate prin intermediul diferitelor forme de ajutorare, programe sociale în care copiii pot să vină și să participe la activități educaționale sau de sprijin social. Astăzi am avut bucuria ca Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu să înmâneze actele de proprietate ale locuinței unei familii numeroase, unei familii tinere, cu șase copii, iar gestul acesta reprezintă purtarea de grijă a Bisericii, a Arhiepiscopiei Craiovei față de familiile dezavantajate social”, a subliniat pr. Adrian Stănulică.
Tânăra familie mărturisește că acest ajutor vine într-un moment dificil, când locuiau într-o singură cameră toți cei opt membri ai familiei. „Nu mai pot de bucuros, le mulțumesc din suflet că au putut să ne ajute și pe noi cu această casă! Stăteam la bunica soției, aveam o singură cameră. Le mulțumesc din suflet!”, a mărturisit Dan Alexandru, noul proprietar.