„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Armonii corale sub bagheta diaconului Alexandru Racu
Filarmonica „Oltenia” din Craiova a găzduit marți, 16 iunie, un concert extraordinar, dirijat de părintele diacon dr. Alexandru Racu. Maestru emerit al muzicii corale românești, părintele diacon a marcat prin muzică cei 78 de ani de viață împliniți în această lună.
Corala academică a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, dirijată de diacon prof. dr. Alexandru Racu, maestru emerit al instituției craiovene, a susținut marți, 16 iunie, de la ora 19:00, un concert cu piese din repertoriul național și internațional. Dintre lucrările prezentate publicului, multe de factură religioasă, au prins viață pe armonii vocale: „Limba noastră” (versuri Alexei Mateevici), de Doru Popovici, „Doamne, auzi glasul meu”, de Nicolae Lungu, „Oratoriul bizantin de Paști” („Răscumpăratu-ne-ai pre noi”), de Paul Constantinescu, „Noapte de Mai” (versuri Șt. O. Iosif), de Alexandru Pașcanu, „Crucifixus” din Missa în Si minor, de Johann Sebastian Bach, „Corul final” din opera „Maeștrii cântăreți” de Richard Wagner ș.a. Programul a inclus și o prelucrare a maestrului Alexandru Racu: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău”. Au avut intervenții solistice artiștii lirici: Cristian Radina (tenor), Laurențiu Goșnea, Mircea Tudora (baritoni), Olga Șain, Silvica Smaranda, Daniela Curcă, Aimee Savu (soprane), Viorica Tomuș, Mihaela Popa (alto).
Scurtă biografie
Părintele Alexandru Racu s-a născut în Republica Moldova, la Chișinău. A fost nevoit să părăsească meleagurile natale în timpul Primului Război Mondial, ajungând astfel împreună cu întreaga familie la Craiova. Este absolvent al cursurilor Școlii Populare de Artă, pe care le-a urmat în paralel cu cele ale Liceului „Frații Buzești“ din cetatea Băniei. Pasiunea pentru muzică l-a determinat să se înscrie la Conservatorul „Ciprian Porumbescu~ din Capitală, pe care l-a absolvit în perioada 1959-1960, prin susținerea a două examene de stat: primul la secțiunea de pedagogie muzicală și cel de-al doilea la secțiunea de dirijat cor. A pus bazele Corului Filarmonicii din Craiova și, după o muncă laborioasă de opt ani, a reușit să susțină, în 1962, primul concert a capella și primul oratoriu integral din capitala Olteniei. Are la activ peste 350 de prime audiții absolute și peste 1.000 de concerte dirijate.
În ceea ce privește activitatea didactică, în anul 1962 a fost profesor la Liceul de Artă „Marin Sorescu~ din Craiova la secțiile de pian, muzică de cameră și acompaniament, în 1992 a pus bazele clasei de canto-clasic din cadrul Școlii Populare de Artă, iar din anul 2000 a reînființat cursul de teorie și solfegii din cadrul aceleiași școli. În perioada 1992-1994 a funcționat ca lector la Universitatea „Mihai Viteazul~, iar din 2003 predă cursuri de dirijat coral pentru studenții secției de muzică din cadrul Facultății de Litere din Craiova. În decursul laborioasei sale activități profesionale, s-a bucurat de numeroase distincții și premii în țară și peste hotare, peste 30 la număr (Brevetul și Insigna de Profesor evidențiat, Trofeul „Ciprian Porumbescu~, „Meritul Cultural în grad de Cavaler~, conferit în 2004 de Președinție etc). Este membru al Uniunii Compozitorilor din România, lucru cu care se mândrește cel mai mult.
Sub bagheta maestrului au funcționat zeci de ani corurile Catedralei Mitropolitane „Sfântul Dumitru~ și al Bisericii „Madona Dudu~ din Craiova. În anul 2007, maestrul Alexandru Racu a primit Taina diaconiei. Astăzi, la 78 de ani, părintele diacon Racu dirijează în fiecare duminică și sărbătoare Corul Paraclisului Mitropolitan „Madona Dudu” din Craiova, asigurând răspunsurile la Sfânta Liturghie.