Un alt nume pentru apologetica creştină a primelor veacuri este Atenagora Atenianul. Nu ne sunt date prea multe detalii biografice despre dânsul. Se ştie însă că, înainte de a deveni creştin, a scris împotriva Bisericii. Cercetând însă Sfintele Scripturi, a descoperit „filosofia” cea adevărată, devenind astfel, asemenea Sfântului Apostol Pavel, „un propovăduitor al credinţei pe care mai înainte o prigonise” (Rev. F. Watson, The Defenders of the Faith, p. 152). Ca apologet a activat în perioada 177‑180, în vremea împăratului roman Marc Aureliu. A alcătuit o lucrare apologetică intitulată „Scolie în favoarea creştinilor” şi un tratat „Despre învierea morţilor”. Se distinge printr‑un stil foarte clar şi concis, astfel încât „în vremea aceea poate nici un alt scriitor creştin n‑a fost mai stăpân pe mitologia şi filosofia greacă decât el... depăşeşte aproape pe toţi scriitorii secolului al II‑lea în ceea ce priveşte talentul literar, simţul lingvistic, exactitatea şi limpezimea limbajului şi vocabularul expresiv” (Papadopoulos, Patrologie, vol, I, pp. 260‑261). Toate aceste calităţi îi confirmă reputaţia de „filosof creştin”, fiind în fapt singurul reprezentant al epocii sale care merită pe deplin acest calificativ. Mărturisirea sa este mai mult filosofică decât teologică. S‑a vehiculat în acest sens că, dând la o parte fundamentarea biblică, Atenagora şi‑ar fi dorit să combată acuzele ce se aduceau creştinismului (ateism, incest, antropofagie) „cu argumentele pe care nu le negau acuzatorii”. Astfel, a reuşit să justifice credinţa într‑un singur Dumnezeu adevărat, „nenăscut, creator al lumii, de necuprins, aducător în lumină al Fiului şi al Duhului”. La fel de importante rămân şi însemnările sale despre „învierea morţilor”, alcătuite pentru a „răspunde păgânilor care înţeleg greşit ceea ce săvârşesc creştinii în adunările lor” (ibidem, p. 261).
Lucrarea apologetică a lui Atenagora, „Scolie în favoarea creştinilor”, ar putea fi socotită drept „cea mai completă şi mai clară apologie scrisă în favoarea creştinilor. Cu destul curaj, dar cu mult tact, el respinge cele trei acuze absurde aduse creştinilor: cea de ateism, de ospeţe thiestice şi de incest oedipic... Denunţând absurditatea acestui procedeu întâlnit în scrisul tuturor celorlalţi apologeţi, Atenagora aduce bogate informaţii din filosofie şi din mitologie, dovedind superioritatea concepţiei creştine, umanitarismul şi chiar utilitarismul ei în cadrul imperiului” (Pr. prof. T. Bodogae, în Apologeţi de limbă greacă, pp. 487‑488).
