„În vremea aceea Iisus învăța și de față ședeau farisei și învățători ai Legii, veniți din toate orașele mici ale Galileei, ale Iudeei și din Ierusalim. Iar puterea Domnului se arăta în tămăduiri.
Bilanţ al pompierilor severineni
Pompierii severineni au organizat săptămâna trecută întâlnirea anuală de bilanţ. În cadrul unei acţiuni festive, organizată în Sala „Virgil Ogăşanu” a Palatului Culturii „Teodor Costescu” din Severin, coordonatorii instituţiei au prezentat principalele realizări ale anului 2018. Evenimentul a fost marcat de prezenţa Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a felicitat pe pompieri pentru activitatea desfăşurată în anul precedent. Conform bilanţului ISU Mehedinţi a derulat peste 5.000 de acţiuni de intervenţie, care au asigurat protecţia vieţii cetăţenilor.



.jpg)