„Biserica în actualitate sau actualitatea Bisericii” este cea mai recentă apariţie editorială semnată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Apărută recent la Editura Academiei Române, lucrarea a fost lansată în contextul împlinirii a zece ani de slujire arhierească în Cetatea Băniei a IPS Părinte Mitropolit Irineu.
De curând a văzut lumina tiparului lucrarea cu titlul „Biserica în actualitate sau actualitatea Bisericii”, publicată sub semnătura IPS Părinte Mitropolit Irineu, la Editura Academiei Române din Bucureşti. Un adevărat tratat de eclesiologie, însumând peste 550 de pagini, cartea reprezintă preocuparea intensă a autorului faţă de viaţa şi lucrarea Bisericii Ortodoxe. Cum nu se putea mai potrivit, momentul apariţiei a fost legat de împlinirea a zece ani de la instalarea IPS Părinte Irineu în scaunul de Mitropolit al Olteniei şi Arhiepiscop al Craiovei, aniversați vineri, 27 iulie.
După cum şi-a obişnuit cititorii, IPS Părinte Mitropolit Irineu oferă şi de această dată o analiză profundă a unei importante teme de teologie dogmatică. Cartea dezvoltă într-o abordare cuprinzătoare perspectiva învăţăturii ortodoxe asupra dimensiunii eclesiologice a vieţii creştine. Întreaga prezentare se încadrează astfel în firescul unei dinamici existenţiale, argumentată teologic.
Rezultatul unei cercetări smerite asupra naturii şi misiunii Bisericii
Din punct de vedere structural, lucrarea IPS Părinte Irineu se desfăşoară pe cuprinsul a şapte capitole, după cum urmează: I. „Preasfânta Treime - izvor al vieţii şi existenţei Bisericii”, II. „Biserica, Trup tainic al Domnului”, III. „Slujirea femeii - o provocare modernă?”, IV. „Autoritatea ca jertfă şi slujirea autorităţii”, V. „Slujirea episcopului în Biserică”, VI. „Eclesiologia în actualitate. O evaluare succintă” şi VII. „Abordări sinodale contemporane ale eclesiologiei”. Conţinutul în sine este precedat de o generoasă introducere, în care autorul îşi argumentează principalele coordonate de cercetare. „Studiul şi răspunsurile noastre din această lucrare, notează Mitropolitul Olteniei, vor avea menirea să întărească viaţa şi evlavia în credinţa ortodoxă a confraţilor noştri şi să distingă paşii către o unitate văzută a turmei Mântuitorului Iisus Hristos. Evident, această cercetare eclesiologică este în legătură cu tot ceea ce înseamnă Biserica şi cu ceea ce implică misiunea sa în lume şi pentru lume. În fine, lucrarea noastră, fiind rezultatul unei cercetări smerite asupra naturii şi misiunii Bisericii, se bazează pe texte ale Sfinţilor Părinţi şi ale mai multor eclesiologi de prestigiu, precum şi pe documente rezultate de la mai multe conferinţe teologice desfăşurate în ultimele decenii, care au avut ca temă Biserica. Sperăm ca strădania noastră să ajute fraţilor noştri în trei moduri: 1. să pună la dispoziţie o sinteză a învăţăturii eclesiologice ortodoxe; 2. să îndemne, pe toţi părinţii şi fraţii noştri, la o trăire mai intensă a învăţăturii Sfintei noastre Biserici; 3. să constituie o ocazie de reflecţie asupra voii lui Dumnezeu şi în privinţa misiunii înspre unitatea pe care Mântuitorul o doreşte şi Sfânta Liturghie o mărturiseşte: «unitatea credinţei şi împărtăşirea Duhului Sfânt»” (p. 34).
Preasfânta Treime - izvor al vieţii şi existenţei Bisericii
Celei trei puncte ale dezideratului academic, afirmat de Părintele Mitropolit în preambulul lucrării sale, se desfăşoară pe larg în cuprins. Găsim astfel foarte bine articulate principalele coordonate ale doctrinei ortodoxe despre „fundamentul Treimic al Bisericii”, confirmând astfel valoarea ei de „Trup tainic al Domnului”. Această realitate dumnezeiească susţine şi întăreşte dinamica existenţei omeneşti, care, la modul singular, ar fi de departe depăşită şi „incapabilă să susţină transcendentul în conceptele ei”. Prin urmare, „relaţia dintre cele Trei Persoane ale Preasfintei Treimi stă la baza existenţei eclesiale. Între Persoanele de o Fiinţă nemărginită, iubirea este şi mişcarea între Ele, şi unire între Ele. Fiecare dintre Ele Se odihneşte în Cealaltă sau în Celelalte. Acest adevăr ne arată că între Persoanele Preasfintei Treimi este cea mai desăvârşită iubire şi în acelaşi timp cea mai mare unire, concomitentă cu infinita afirmare a fiecărei Persoane de către celelalte” (p. 37). Cu alte cuvinte, realitatea existenţei noastre eclesiale se hrăneşte din iubirea Preasfintei Treimi, propulsându-se mai departe spre eshaton într-o permanentă mişcare sfinţitoare.
În sprijinul argumentaţiei sale, autorul apelează la gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul, unul dintre cei mai profunzi autori patristici pe problematica eclesiologică. Pornind de la învăţătura sfântului părinte, Mitropolitul Irineu ne dezvăluie „Sinteza relaţiei dintre Sfânta Treime şi Biserică” (I, 3). Se arată astfel că, după actul creator, Preasfânta Treime „a hotărât să facă părtaşi pe oameni de împărtăşirea vieţii divine prin Mântuitorul Iisus Hristos în Duhul Sfânt. Atunci când oamenii au căzut, prin Adam, Dumnezeu nu i-a părăsit, ci le-a dăruit în diferite rânduri diferite chipuri ajutoare spre mântuire. În zilele cele de pe urmă, Tatăl a trimis în lume pe Fiul Său, «care este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura» (Coloseni 1, 15), să devină Răscumpărătorul nostru din robia diavolului şi a morţii” (p. 92).
Maica Domnului şi Biserica
În cel de-al doilea capitol al lucrării, IPS Părinte Irineu face o paralelă între „Maica Domnului şi Biserică”. În această analiză, autorul afirmă foarte clar importanţa prezenţei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în momentul de început al Bisericii văzute. „Iconomia mântuirii începe deci cu Preacurata Fecioară Maria, cu acceptarea rostită de ea la întruparea Fiului celui Preaînalt. Aceasta dovedeşte că înomenirea Fiului lui Dumnezeu este începutul Bisericii, Fecioara Maria fiind asociată evenimentului începutului mântuirii noastre numai şi totdeauna cu faptul întrupării. Din acest moment, Biserica se constituie mai întâi în trupul Maicii Domnului, din care Cuvântul şi-a alcătuit natura omenească întreagă, afară de păcat. Această fire este a tuturor persoanelor omeneşti, chiar dacă nu toţi oameni vor primi Tainele de iniţiere” (p. 233). Autorul vorbeşte în continuare despre imensa oportunitate pe care neamul omenesc a primit-o prin intermediul Maicii Domnului, fiecare mădular fiind crescut şi hrănit în Trupul tainic al Bisericii. „În concluzie, Mântuitorul a învins moartea în trupul Său, luat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, făcându-l prin Înviere în stare să învie” (p. 248).
Slujirea femeii - o provocare modernă?
„Slujirea femeii - o provocare modernă?” dă tomul celui de al III-lea capitol al lucrării de faţă. Istoria confirmă această întrebare, inspirat aşezată de autor într-o analiză cât se poate de actuală şi la fel de necesară. IPS Irineu găseşte oportun să răspundă şi să ofere aici soluţii la câteva dintre cele mai arzătoare probleme legate de importanţa şi rolul femeii în Biserică şi societate. „Privită dintr-un unghi social, problema femeii şi a rolului său în societate s-a născut din cauza diferenţelor generate de inegalităţi, fie că este vorba de diferenţe de rasă, de culoare, de cultură sau de gen. Primirea învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos însă a deschis dorinţa de libertate pentru întreaga suflare omenească. În acest context, şi femeia a fost tentată să respingă idealizarea simplistă a feminităţii ei, care îi limitează libertatea. Acest fenomen a dat naştere la revolte care au depăşit cadrul vieţii familiale contemporane” (p. 257). Dincolo de anumite contradicţii mai vechi sau mai noi, unele apărute în cadrul mişcărilor feministe, în cazul de faţă autorul afirmă cu responsabilitate că „femeia nu mai poate fi astăzi o simplă participantă la actul de cult, o membră pasivă a Trupului tainic al Domnului în sânul comunităţii. Ea are multiple activităţi bisericeşti, pornind de la a cânta în biserică, a preda religia copiilor, a-l ajuta pe preot la diferite servicii sociale sau gospodăreşti. Mai mult, privind participarea la viaţa de zi cu zi, femeia poate să ofere în Trupul tainic al Domnului o slujire interioară reală, prin purificarea inimii sale ca oricare altul dintre credincioşii bărbaţi. Ea poate să aducă pe sine lui Dumnezeu şi să-i ofere o jertfă spirituală a gândurilor sale, a sentimentelor sale, a faptelor sale, fie că este vorba că prestează o activitate umilă sau o creaţie artistică sau ştiinţifică” (p. 258).
Slujirea episcopului în Biserică
O altă problemă eclesiologică deosebit de importantă în teologia ortodoxă se leagă de „slujirea episcopului în Biserică” (cap. V). În acest sens, explicaţiile oferite de IPS Părinte Irineu sunt fundamentate în primul rând scripturistic. Se pune în prim plan „Arhieria Mântuitorului Hristos şi implicaţiile ei eclesiologice” (V, 1), despre care autorul spune că „reprezintă partea centrală a activităţii Sale mântuitoare, subliniată atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament” (p. 354). În felul acesta, lucrarea arhierească a Domnului are în mod prioritar valoare de jertfă. Imnografia liturgică oferă de asemenea foarte multe argumente în acest sens. „Uneori, Arhiereul nostru este asemănat cu un pelican care s-a rănit pe Sine ca să dea viaţă fiilor Săi. Astfel, pe Cruce Mielul cel nevinovat, jertfindu-Se prin voinţa şi iubirea Sa fără de margini, ne-a umplut de viaţă dumnezeiească şi ne-a împărtăşit tuturor focul dumnezeiesc al Învierii. Apoi, fiind Arhiereu al sufletelor noastre, încât S-a făcut om, deşi este prin fire Dumnezeu împreună cu Tatăl, are şi puterea să ne vorbească în mod foarte potrivit pentru noi, îndemnându-ne să credem că este şi acum jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre şi Mângâietor drept, după cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul” (pp. 360-361).
Abordări sinodale contemporane ale eclesiologiei
Ultimele două capitole ale lucrării (VI și VII) conţin o abordare aplicată a eclesiologiei în context contemporan. „Eclesiologia în actualitate. O abordare succintă” (cap. VI) cuprinde de asemenea câteva teme de interes: „Principalele teorii eclesiologice”, „Eclesiologia euharistică a preotului Nicolae Afanasiev”, „Eclesiologia comuniunii în gândirea Mitropolitului Ioannis Ziziulas”, „Gândirea părintelui Dumitru Stăniloae despre sobornicitatea deschisă” şi problema „Etnicităţii şi universalităţii” (pp. 431-460). În cele din urmă, Părintele Mitropolit oferă o prezentare amănunţită cu privire la „Abordările sinodale contemporane ale eclesiologiei” (cap. VII), cu referire la: „Conciliul Vatican II”, „dialogul Bisericii Ortodoxe cu alţi creştini” în contextul relaţiei dintre „sinergism şi teandrie” şi „Receptarea adevărului eclesiologic şi întrunirile ortodoxe contemporane” (pp. 461-508).
În concluzie, lucrarea „Biserica în actualitate sau actualitatea Bisericii”, semnată de IPS Părinte Irineu, reprezintă o abordare vie, completă şi complexă a unuia dintre cele mai importante capitole din Teologia Dogmatică Ortodoxă.
